Echipa greacă AEK Atena a învins duminică, în deplasare, scor 4-0, formaţia Panserraikos. Răzvan Marin a înscris un gol şi a dat două assisturi pentru învingători.

În meciul de la Serres prima repriză s-a terminat fără gol marcat, dar oaspeţii au reuşit să deschidă scorul în minutul 55, când Răzvan Marin a dat pasa decisivă şi Barnabas Varga a înscris. Marin a primit un galben, în minutul 63, dar a şi înscris golul desprinderii pentru AEK, din penalti, în minutul 89, după ce gazdele au rămas în zece, după eliminarea lui Feltes.

Dezlănţuită, AEK a mai înscris de două ori în prelungiri. Răzvan Marin a pasat pentru golul lui Grujic, din minutul 90+1, iar Barnabas Varga a stabilit rezultatul final în minutul 90+5.  Panserraikos – AEK Atena s-a terminat 0-4. La gazde Andrei Ivan a rămas pe banca rezervelor, în timp ce Răzvan Marin a fost integralist la atenieni, primind cea mai mare notă de pe teren, 9,4.

AEK conduce în clasament, cu 48 de puncte, iar Panserraikos e ultima, cu 8 puncte.

 

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version