Ministrul grec al Apărării Nikos Dendias anunţă luni semnarea unui acord cu omologul său francez Sébastien Lecornu privind furnizarea a 16 rachete antinavă de tip Exocet, relatează AFP.
”Tormai am semnat un acord între state în vederea furnizării a 16 rachete (de tip) Exocet” produse de către constructorul european MBDA, a anunţat ăntr-o conferinţă de presă comună cu Sébastien Lecornu, la Atena, Nikos Dendias.
Ministrul grec nu a făcut alte precizări.
Franţa şi Grecia au semnat în 2021 un parteneriat strategic în domeniile apărării şi securităţii, prin comandarea a 24 de avioane de tip Rafale, iar apoi a trei fragate de intervenţie (FDI), denumite Belharra la export, în valoare de peste 5,5 miliarde de euro.
Cele două ţări au prevăzut în acest acord opţiunea achiziţionării unei a patra fregate.
”Dosarul celei de a patra fregate avansează”, anunţă luni ministrul franxcez.
”Am avut deja o cooperare strânsă, care cuprinde cele trei (fregate de tip) Belharra şi o discuţie cu privire la achiziţionarea unei a ptra (fregate)”, a anunţat la rândul său Nikos Dendias.
Ministrul grec anunţa vineri că ”intenţionăm să achiziţionăm o a patra fregată”.
”Ea face parte din planul nostru de înarmare”, a subliniat el la Forumul Economic de la Delphi.
”Această a patra fregată (…) va avea armament strategic, adică rachete de croazieră”, a anunţat el.
Potrivit unei surse de la Naval Group, intervievată în martie, o propunere a fost făcută în vederea furnizîrii a trei FDI suplimentare Greciei, care vor fi construite pe şantiere navale greceşti, o valoare adăugată industiriei greceşti a apărării.
Ministerul grec al Apărării a anunţat tot vineri că negociază ”posibilitatea achiziţionării (…) a două fregate italiene de ocazie”.
Grecia, un stat membru NATO, anunţa în martie lansarea unei reforme a armatei elene, ”cea mai importantă” din istoria sa modernă, căreia-i alocă 25 de miliarde de euro, în contextul unor provocări mari la adresa securităţii Europei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].