Sorin Grindeanu susține că Armata României are nevoie de investiții serioase și de o salarizare demnă de respectul pe care îl merită pentru a-și îmbunătăți performanțele. Mesajul președintelui interimar al PSD vine în contextul în care pe 25 octombrie este sărbătorită Ziua Armatei Române.

„Pentru a își îmbunătăți performanțele, Armata Română are nevoie în următorii ani de investiții serioase și de o salarizare demnă de respectul pe care îl merită. Doar așa ne vom putea asigura că Armata Română va putea face față cu succes oricăror provocări”, susține Sorin Grindeanu, într-o postare pe Facebook.

Liderul PSD subliniază că militarii români sunt apreciați în cadrul structurilor în care activează, iar mai multe succese ale operațiunilor sub sigla NATO li se datorează.

„Astăzi, cu ocazia Zilei Armatei, este un bun prilej pentru a ne arăta aprecierea pentru militarii români. De-a lungul istoriei, Armata a participat decisiv la toate evenimentele majore prin care a trecut România și a contribuit atât la independența, cât și la democratizarea țării noastre. Inclusiv în prezent militarii români sunt apreciați în cadrul structurilor internaționale în care activează. O serie de succese ale operațiunilor NATO li se datorează”, a transmis liderul PSD.

Ziua Armatei va fi sărbătorită, sâmbătă, printr-o serie de manifestări organizate în principalele garnizoane din ţară, în bazele militare în care sunt dislocaţi militarii români şi în teatrele de operaţii, precum şi în statele în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării şi în capitalele statelor unde ţara noastră are reprezentanţe permanente. Premierul Ilie Bolojan va fi prezent la Carei, unde va avea loc o ceremonie de depunere de coroane şi jerbe de flori.

 

Editor : Andreea Rubica

Share.
Exit mobile version