Campioana Angliei, FC Liverpool, a pierdut sâmbătă seara, în deplasare, scor 2-3, în faţa formaţiei Brentford, în etapa a noua din Premier League.

Brentford a deschis scorul în minutul 5, cu golul lui Ouattara, iar în minutul 45 Kevin Schade a marcat al doilea gol al gazdelor. Milos Kerkez a înscris pentru Liverpool, în al cincilea minut al prelungirilor primei reprize şi campioana a intrat la cabine cu speranţe că va întoarce rezultatul în partea secundă. Nu a fost aşa, pentru că Igor Thiago a înscris din penalti, pentru gazde, în minutul 60, făcând 3-1. Arne Slot a efectuat imediat trei schimbări, apoi a venit şi a patra schimbare, forţată de o accidentare, dar golul a venit abia în minutul 89, de la Salah.

FC Liverpool a pierdut la Brentford cu 2-3 şi se află la a patra înfrângere consecutivă în campionat, unde a rămas cu 15 puncte şi a căzut până pe locul 6. Brentford este pe poziţia a zecea, cu 13 puncte.

 

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version