Grupul pentru Dialog Social (GDS) a solicitat respingerea contestaţiei formulată de Călin Georgescu către Curtea Constituţională împotriva invalidării de către BEC a candidaturii sale la prezidenţialele din 4 mai și a transmis că nu trebuie să poată candida la această funcţie „o persoană a cărei candidatură este integral anti-constituţională”.

Într-un comunicat transmis luni, GDS a anunţat că a decis să formuleze un Memoriu Amicus Curiae la contestaţia făcută de Călin Georgescu la CCR.

„Memoriul GDS probează nerespectarea de către domnul Călin Georgescu a condiţiilor de fond generale necesare pentru validarea unei candidaturi la funcţia de Preşedinte al României, aşa cum au fost acestea stabilite prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Astfel, respingerea candidaturii domnului Georgescu Călin la funcţia de Preşedinte al României este de natură să protejeze Constituţia României, respectiv identitatea constituţională şi identitatea naţională a României (Titlul I al Constituţiei), dar şi rolul constituţional al Preşedintelui României (Titlul III al Constituţiei)”, arată documentul citat, citat de Agerpres.

În speţă, conform GDS, memoriul „probează detaliat declaraţiile lui Călin Georgescu care afectează forma republicană de guvernământ, integritatea teritorială, drepturile fundamentale, proprietatea privată, pluralismul politic”.

De asemenea, declaraţiile lui Georgescu „au evaluat drept indezirabilă apartenenţa României la Uniunea Europeană şi la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord – care este unul dintre cele mai importante elemente identitare ale României contemporane (Titlul VI al Constituţiei)”.

„GDS solicită, prin urmare, respingerea contestaţiei dlui Călin Georgescu de către CCR. Nu trebuie să poată candida la funcţia de preşedinte al României o persoană a cărei candidatură este integral anti-constituţională. România şi-a câştigat prin sacrificiu dreptul de a fi o democraţie liberală, integrată în Uniunea Europeană şi în NATO – şi aşa trebuie să rămână”, mai spune sursa citată.

Curtea Constituţională a României analizează, marţi de la ora 17.00, contestaţiile referitoare la candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale din luna mai.

Una dintre sesizări este cea trimisă de Călin Georgescu către Curtea Constituţională în legătură cu decizia Biroului Electoral Central (BEC) de respingere a înregistrării candidaturii sale. El susține că, sub aspect procedural, nu au fost respectate toate condiţiile legale privind cvorumul de prezenţă, cel de vot şi procedura de desfăşurare a şedinţei.

Editor : Ana Petrescu

Share.
Exit mobile version