Premierul Marcel Ciolacu a informat, joi, că în acest an vor fi oferite bilete de tratament balnear în valoare totală de 400 milioane de lei pentru pensionarii din sistemul public.
„Oferim şi în 2025 bilete de tratament balnear pentru pensionarii din sistemul public. Sunt 130.000 de bilete asigurate prin Casa Naţională de Pensii, în valoare de 400 de milioane de lei”, a declarat Ciolacu, la începutul şedinţei Executivului.
Guvernul va aproba, prin hotărâre, acordarea prestaţiilor sub forma biletelor de tratament balnear, pentru anul 2025, prin sistemul organizat şi administrat de Casa Naţională de Pensii Publice.
„Numărul total al biletelor de tratament balnear care se vor acorda în anul 2025 prin sistemul organizat şi administrat de Casa Naţională de Pensii Publice şi care poate fi finanţat din bugetul asigurărilor sociale de stat se stabileşte în urma încheierii unui contract cu Societatea de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă «T.B.R.C.M.» – S.A., respectiv încheierii unor contracte subsecvente de prestări servicii cu alte unităţi de profil în baza acordurilor cadru de servicii de tratament balnear, cazare şi masă atribuite în anul 2024 pentru perioada 2024 – 2025”, conform notei de fundamentare a proiectului.
Documentul relevă că în Legea nr. 10/2025 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025 s-au prevăzut sumele cu această destinaţie în valoare de 400.000.000 lei.
„Din această sumă vor fi asigurate maximum 60.420 de bilete de tratament balnear, repartizate pe maximum 19 serii în unităţile de tratament balnear proprietate a Casei Naţionale de Pensii Publice, iar diferenţa de bilete se va stabili în urma încheierii unor contracte subsecvente de prestări servicii cu alte unităţi de profil în baza acordurilor cadru de servicii de tratament balnear, cazare şi masă atribuite în anul 2024 pentru perioada 2024 – 2025, cu respectarea prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice”, se mai explică în nota de fundamentare.
Editor : A.C.