Alte tinere care au fost răpite de gruparea teroristă, pe data de 7 octombrie, 2023, dintr-o bază militară, au fost eliberate de Hamas și preluate de Crucea Roșie. Săptămâna trecută teroriștii au eliberat 3 ostatice, două dintre femei au legătură cu România. În schimbul fiecărei persoane eliberate Hamas, Israel trebuie să elibereze zeci de prizonieri palestinieni.
Crucea Roșie a anunțat sâmbătă armata israeliană că cele patru ostatice au fost predate de către mișcarea islamistă palestiniană Hamas și se îndreaptă către forțe armate ale serviciului israelian de informații interne din Fâșia Gaza, potrivit Jerusalem Pot, citat de News.ro.
În schimbul lor, din închisorile israeliene vor fi eliberați 200 de deținuți – dintre aceștia, 120 primiseră pedepse de închisoare pe viață. Gruparea a anunţat că 70 dintre cei 200 de deţinuţi care urmează să fie eliberaţi de către Israel sâmbătă urmează să fie ”deportaţi” în afara Fâşiei Gaza şi Cisiordaniei.
Schimbul de ostatici face parte din acordul de încetare a focului încheiat între Israel și Hamas, menit să pună capăt la 15 luni de distrugeri și măcel a intrat în vigoare cu aproape trei ore întârziere, pentru că Hamas a amânat să furnizeze lista cu numele primilor captivi eliberați.
Conform acordului, armistiţiul are trei etape și începe cu o fază iniţială de şase săptămâni, timp în care ostaticii ţinuţi de Hamas vor fi schimbaţi cu prizonieri aflați de mai mulți ani în Israel. În primă fază, Israelul va elibera 735 prizonieri palestinieni în prima fază a acordului, fiind vorba despre femei palestiniene și copii sub 19 ani.
Editor : Andreea Rubica