O nouă rundă de negocieri pentru un armistiţiu în Gaza între Hamas şi Israel are loc sâmbătă în Doha, capitala Qatarului, a declarat pentru Reuters oficialul Hamas Taher al-Nono.

Potrivit acestuia, discuţiile se desfăşoară ”fără precondiţii”, iar ambele părţi abordează toate subiectele relevante.

”Hamas este hotărât să depună toate eforturile necesare pentru ca aceste negocieri să reuşească”, a afirmat al-Nono, adăugând însă că ”nu există o ofertă concretă pe masă în acest moment”.

Reluarea negocierilor are loc în contextul în care Israelul îşi intensifică pregătirile pentru extinderea operaţiunilor militare în Fâşia Gaza, cu scopul declarat de a obţine ”control operaţional” în anumite zone ale enclavei devastate de război.

Discuţiile survin şi după turneul preşedintelui american Donald Trump în Orientul Mijlociu, care s-a încheiat vineri fără progrese vizibile în direcţia unui nou armistiţiu, deşi liderul american a recunoscut criza alimentară severă din Gaza şi necesitatea reluării livrărilor de ajutoare umanitare.

 

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version