Unul dintre ostaticii care urmează a fi eliberaţi, sâmbătă, de către Hamas, în cel de-al şaptelea schimb ca parte a unui acord de încetare a focului în Fâșia Gaza dintre Israel și mişcarea islamistă palestiniană, are şi cetăţenie română, au afirmat surse diplomatice pentru News.ro. Omer Wenkert, în vârstă de 23 de ani, suferă de o boală autoimună, iar familia s-a temut că răpitorii nu i-au acordat medicaţia necesară.
Surse diplomatice au declarat, pentru sursa citată, că Omer Wenkert, unul dintre cei şase ostatici programaţi a fi eliberaţi, sâmbătă, de către Hamas, are şi cetăţenie română.
Omer Wenkert avea 22 de ani când Hamas l-a răpit de la Festivalul de muzică Nova, la 7 octombrie 2023.
Potrivit Jerusalem Post, Omer Wenkert suferă de o boală autoimună, iar familia sa a declarat anterior că se teme că răpitorii nu îi furnizează medicamentele de care are nevoie.
Boala sa provoacă apariţia ulcerelor în tractul digestiv, potrivit Clinicii Mayo.
În momentele premergătoare capturării sale, Omer le-a scris părinţilor săi că este „speriat de moarte”.
În timp ce multe familii au rămas zile întregi fără să ştie dacă cei dragi lor au fost răpiţi sau ucişi, familia lui Omer a fost informată la câteva ore după răpire, după ce Hamas a postat un videoclip cu tânărul legat de o camionetă, în lenjerie intimă. Ulterior, au circulat imagini cu Omer întins pe pământ în Gaza.
„Nu exista zi şi noapte”
Kim Damti, o prietenă care participa la festival împreună cu Omer, a fost ucisă în timp ce se ascundea într-un adăpost de rachete.
Liam Or, un ostatic eliberat în cadrul acordului din noiembrie, a povestit familiei că a fost ţinut împreună cu Omer, potrivit Haaretz.
„Liam a spus că Omer l-a încurajat, i-a păstrat optimismul şi chiar a reuşit să cânte în captivitate”, a declarat mama lui Omer.
Liam a descris anterior faptul că a fost deţinut împreună cu Wenkert şi muncitorii thailandezi în Gaza. El a descris cum toţi au fost obligaţi să doarmă pe un cearşaf de nailon într-o cameră încuiată, cu un butoi pe post de toaletă.
„Nu exista zi şi noapte. O lumină albă fluorescentă era aprinsă 100% din timp. Era mereu lumină, iar uneori erau pene de curent. Era întuneric beznă”, a mărturisit el, adăugând că mâncarea era extrem de puţină.
Înainte de 7 octombrie
Cel mai mare dintre cei trei copii, înainte de a fi răpit, Omer era angajat la restaurantul Nina Bianca şi aspira să devină într-o zi critic de restaurant.
El s-a înscris pentru a studia la Colegiul Shenkar, unde dorea să urmeze un curs de management de restaurant – un vis întrerupt de răpitorii săi.
Familia a fost informată că preşedintele rus Vladimir Putin face eforturi pentru a asigura siguranţa lui Omer, potrivit rapoartelor mass-media israeliene.
Bunica lui Omer, Tsili Wenkert, a fost salvată de Armata Roşie în timp ce era transferată în lagărul de concentrare de la Auschwitz.
În vârstă de 83 de ani, Tsili s-a alăturat eforturilor de eliberare a ostaticilor – împărtăşind chiar reţetele de familie preferate ale lui Omer pentru a sensibiliza opinia publică cu privire la situaţia dificilă a acestuia, potrivit The Forward.
Mesajele lui Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu
Președintele interimar Ilie Bolojan a transmis, sâmbătă, că România salută eliberarea ostaticilor „ținuți în captivitate în mod brutal în Gaza, dintre care unul cu dublă cetățenie israeliano-română”.
„Ne reafirmăm și cu această ocazie sprijinul pentru implementarea acordului de încetare a focului și de eliberare a ostaticilor, precum și pentru furnizarea urgentă de ajutor umanitar populației din Gaza.
Adresăm mulțumiri Statelor Unite, Qatarului, Israelului și Egiptului pentru eforturile lor”, mai arată acesta.
Totodată, premierul Marcel Ciolacu transmite că este „un moment de mare ușurare”.
„Lăudăm diligența mediatorilor Qatar, Egipt și SUA și angajamentul tuturor părților de a asigura continuarea punerii în aplicare a acordului de încetare a focului și de eliberare a ostaticilor, care trebuie, de asemenea, să abordeze în mod corespunzător situația umanitară din Gaza. România sprijină ferm eliberarea în timp util a tuturor ostaticilor rămași și va continua să fie solidară cu familiile acestora și cu poporul din Israel!”, mai precizează acesta pe platforma X.
Editor : C.S.