Interul stânga norvegian Karoline Lund, una dintre sportivele constante şi puternice ale handbalului scandinav, va juca la SCM Râmnicu Vâlcea.
Sportiva, cu o înălţime de 1,83 m, vine la Râmnicu Vâlcea după un sezon foarte bun în Norvegia, la Oppsal Håndball, acolo unde a fost una dintre cele mai constante jucătoare din întreg campionatul.
Karoline e născută pe 31 mai 1999, în Oslo, şi pe plan sportiv şi-a început cariera la Rælingen HK, după care a evoluat pentru echipe precum Aker Topphåndball, Larvik HK sau København Handbold. Cu experienţă în campionate precum cel danez şi cel francez (Paris 92), Karoline a bifat şi apariţii în EHF Champions League şi EHF European League, dar şi prezenţe în loturile naţionale de juniori şi tineret ale Norvegiei.
A câştigat medalia de argint la Campionatul Mondial de Tineret din 2018 şi a fost una dintre cele mai promiţătoare jucătoare din generaţia sa. Revenită în 2023 în Norvegia, la Oppsal, a avut performanţe foarte bune, astfel confirmând experienţa dobândită pentru ambele faze ale jocului. Karoline a înscris 276 de goluri în ultimele două sezoane, 122 goluri (24/25) , respectiv 154 (23/24). De asemenea, sportiva face parte din lotul extins al naţionalei.
„Sunt foarte fericită şi recunoscătoare că am semnat cu SCM Râmnicu Vâlcea. Este o onoare să mă alătur acestui club şi aştept cu nerăbdare să le cunosc pe fete, staff-ul tehnic şi, bineînţeles, pe minunaţii suporteri. Abia aştept să începem pregătirea şi sper ca împreună să facem un sezon foarte bun. Sunt pregătită pentru noi provocări în carieră, noi amintiri şi am să dau totul pe teren. Pe curând!” a declarat sportiva.
Evenimente
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].