Naţionala de handbal masculin a României a învins vineri, la Mioveni, reprezentativa Turciei, scor 35-26 (14-7), în primul meci de la Trofeul Carpaţi, la care mai participă Serbia şi Georgia.
Principalii marcatori ai partidei au fost Drăgan 6 goluri, Buzle 5, Nistor 4, Dedu 4, pentru România, respectiv Nalbantoglu 5, Ayar 3, Herseklioglu 3, Ersin 3, pentru Turcia.
În meciul de deschidere al turneului, tot vineri, Serbia – Georgia, scor 35-25 (16-11).
Sâmbătă, tricolorii vor juca în compania Serbiei, iar duminică se vor duela cu Georgia.
După Trofeul Carpaţi, echipa României va participa, între 8-11 ianuarie, la Torneo Internacional de España 2025. În grupa A a turneului vor juca Spania, Argentina, Slovacia, iar în grupa B Norvegia, Egipt, România. Tricolorii vor întâlni Norvegia în prima partidă (9 ianuarie) şi Egipt în a doua (10 ianuarie), iar în ultima zi se vor juca meciurile de clasare finală cu adversarele din cealaltă grupă.
Între 14 ianuarie – 2 februarie se desfăşoară Campionatul Mondial, însă România a ratat calificarea, fiind eliminată în play-off de Cehia (31-30 şi 20-29).
România a participat ultima dată la un Campionat Mondial în 2011, când a încheiat pe locul 19, cea mai slabă clasare din cele 14 participări la turneele finale. Cvadruplă campioană mondială în anii săi de glorie (1961, 1964, 1970 şi 1974), naţionala tricoloră a mai cucerit de atunci o singură medalie: bronz în 1990.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].