Kamala Harris şi Donald Trump ies vineri de potecile de campanie arhi-bătute în state-cheie şi se aventurează în Texas, prima pentru a vorbi despre dreptul la avort împreună cu superstarul Beyoncé, al doilea pentru a evoca criza migraţiei, într-un scrutin care divizează mai mult ca niciodată femeile şi bărbaţii, relatează AFP.
Un lucru face valuri în presa americană. Prestigiosul The Washington Post – care i-a susţinut pe candidaţii democraţi în ultimele patru alegeri – a creat o surpriză şi a anunţat vineri că, de această dată, nu se pronunţă.
Directorul general al ziarului care-i aparţine miliardarului Jeff Bezos a invocat o preocupare faţă de ”independenţă”.
Kamala Harris paricipă la un mitring la Houston. Democratei în vârstă de 60 de ani urmează să i se alăture pe scenă ”regina Bey”, cântăreaţa „Crazy in Love”, un simbol al feminismului pop.
Vicepreşedinta în exerciţiu n-are nicio şansă să învingă în acest stat conservator din sud, care urmează să-i ofere pe tavă cei 40 de mari electori lui Donald Trump, însă l-a ales pentru a ilustra o tematică puternică a campaniei sale, apărarea dreptului la avort.
Alături de ea, la Houston, femei vin să povestească despre impactul, până în carnea lor, a interzicerii avortului decisă în Texas, după ce Curtea Supremă a pus capăt în 2022 protecţiei federale a acestui drept.
Republicanul în vârstă de 78 de ani se felicită cu regularitate de faptul că se află la originea acestei decizii prin intermediul numirilor unor judecători conservatori pe care le-a făcut la Curtea Supremă.
”COŞ DE GUNOI”
El a reluat vineri pe reţeaua sa Truth Social una dintre cele mai scandaloase acuzaţii mincinoase şi a scris ”Kamala vrea avorturi tardive la 7, 8, 9 luni şi chiar execuţii după naştere (…). Este o stângistă ţicnită!”.
Fostul preşedinte a criticat joi, încă o dată, porozitatea frontierei de sud a Statelor Unite, într-un hangar de aviaţie la Austin, capitala Texasului.
”Suntem o ghenă. Suntem ca un coş de gunoi al lumii”, a tunat joi, în Arizona (sud-vest), alt stat de frontieră, cel care îşi înăspreşte neîncetat retorica împotriva imigraţiei.
Septuagenarul înregistrează în Texas un podcast cu Joe Rogan, un animator deosebit de popular în rândul bărbaţilor.
Fostul preşedinte urma să-şi încheie ziua cu un miting de campanie în Michigan.
Potrivit sondajelor, scrutinul de la 5 noiembrie, strâns la extrem, ar putea releva o fractură mai mare ca niciodată între alegătoare, care înclină în mod tradiţional către democraţi, şi bărbaţi, mai conservatori.
„The Joe Rogan Experience” a fost în 2023, al patrulea an la rând, cel mai ascultat podcast în lume pe platforma Spotify, iar fiecare emisiune atrage milioane de ascultărori.
Invitându-se la podcast, Donald Trump îşi continuă ofensiva de campanie în rândul bărbaţilor, mai ales al celor tineri şi celor din clasele populare, pe care discursul său macho îi atrage tot mai mult.
WATERGATE
Ultimele anchete de opinie arată în continuare că cei doi pretendenţi la fotoliul de la Casa Albă sunt cot la cot în cele şapte state pivot care vor decide victoria. Ei sunt creditaţi cu câte 48% dintre intenţiile de vot, potrivit unui sondaj New York Times/Siena College.
În acest context de extremă incertitudine, directorul general al The Washington Post a anunţat că ziarul nu va îndemna la vot cu vreunul dintre ei în scrutinul de la 5 noiembrie şi că ziarul care a dezvăluit scandalul Watergate se va abţine să facă acest lucru şi în alegerile viitoare.
”Suntem conştienţi că această decizie va conduce la numeroase interpelări, că va fi văzută ca o susţinere implictă a unuia dintre candidaţi sau o respingere a altuia ori ca o fugă de responsabilităţile pe care le avem”, scrie el într-un mesaj postat online.
Vineri, New York Post, tabloidul conservator al magnatului Rupert Murdoch, a îndemnat la vot cu Donald Trump.
La 30 septembrie, comitetul de redacţie al prestigiosului cotidian The New York Times (NYT) şi-a exprimat, din contră, susţinerea faţă de candidata democrată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].