Liderul Hezbollah din Liban a susţinut miercuri un discurs combativ, avertizând că Israelul nu poate impune condiţiile sale pentru încetarea focului în războiul din Liban, unde emisarul american Amos Hochstein a purtat discuţii înainte de a merge în Israel, potrivit AFP.
Statele Unite şi Franţa îşi intensifică eforturile pentru a obţine un armistiţiu în conflictul dintre puternica mişcare pro-iraniană şi Israel.
Hezbollah a deschis un front împotriva Israelului în urma atacului fără precedent al Hamas pe teritoriul israelian la 7 octombrie 2023, care a declanşat războiul din Fâşia Gaza, afirmând că acţionează în sprijinul mişcării islamiste palestiniene.
Mişcarea libaneză şi armata israeliană au intrat în război deschis la 23 septembrie, iar armata israeliană efectuează incursiuni în sudul Libanului de la 30 septembrie.
Ambasadoarea americană la Beirut, Lisa Johnson, a prezentat săptămâna trecută autorităţilor libaneze un plan în 13 puncte care prevede un armistiţiu de 60 de zile şi desfăşurarea armatei în sudul Libanului, unul dintre bastioanele Hezbollah.
Hochstein a vorbit miercuri la Beirut despre „progrese suplimentare”, după discuţii cu preşedintele Parlamentului libanez, Nabih Berri, care are legătura cu Hezbollah. El este aşteptat în Israel joi seară.
Israelul „nu poate să ne impună condiţiile”, a avertizat liderul libanez Hezbollah, Naim Qassem, într-un discurs înregistrat.
El a adăugat că Hezbollah a cerut „oprirea totală a agresiunii” în Liban. „Inamicul israelian nu poate pătrunde oricând doreşte” pe teritoriul libanez în cazul unei încetări a focului, a spus el.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a avertizat luni că Israelul „va desfăşura operaţiuni militare” împotriva Hezbollah chiar şi în cazul unui armistiţiu.
Ministrul său de Externe, Gideon Saar, a declarat miercuri că orice acord ar trebui să ofere ţării sale „libertate de acţiune” împotriva mişcării libaneze.
Qassem a avertizat, de asemenea, că mişcarea sa va viza „centrul Tel Avivului”, ca răspuns la recentele atacuri israeliene asupra capitalei Beirut.
Miercuri, Ministerul Libanez al Sănătăţii a raportat 10 morţi în atacurile israeliene în sudul Libanului. Hezbollah a anunţat că a efectuat mai multe atacuri în nordul Israelului.
Violenţa dintre Israel şi Hezbollah a provocat peste 3.550 de morţi în Liban din octombrie 2023, majoritatea de la începutul campaniei masive de bombardamente israeliene din 23 septembrie. Pe partea israeliană, 79 de soldaţi şi 46 de civili au fost ucişi în 13 luni.
Israelul spune că doreşte să distanţeze Hezbollah de regiunile de graniţă din sudul Libanului pentru a permite întoarcerea a aproximativ 60.000 de locuitori din nordul Israelului strămutaţi din cauza acţiunilor mişcării. În Liban, zeci de mii de rezidenţi au fost, de asemenea, strămutaţi.
Armata libaneză a anunţat miercuri moartea unui soldat într-un atac israelian în sudul Libanului, ridicând la 18 numărul soldaţilor săi ucişi începând cu 23 septembrie.
Armata israeliană a raportat moartea a trei soldaţi, inclusiv a unui rezervist în vârstă de 70 de ani, ucişi în luptele din sudul Libanului, ceea ce a adus la 52 numărul soldaţilor săi ucişi de la începutul ofensivei pe teren împotriva Hezbollah-ului libanez la 30 septembrie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].