Plecat din țară încă de la începutul lui februarie, Horațiu Potra a contestat mandatul de arestare preventivă emis pe numele său, nu personal, ci prin avocații săi, iar această solicitare va fi judecată astăzi. Potra este cercetat pentru că ar fi pus la cale organizare a unor violențe după anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut.

Magistrații au dispus arestarea în lipsa lui Horațiu Potra, după descinderile care au avut loc acasă la apropiații lui Călin Georgescu, inclusiv în locuința lui Potra. Au găsit atunci sume impresionante de bani într-un seif ascuns în podea, Tot atunci au găsit anchetatorii un întreg arsenal de arme în casa lui.

Potra este cercetat pentru acțiuni împotriva ordinii constituționale, dar și pentru nerespectarea regimului armelor și muniților.

Pe de altă parte. după decizia Biroului Electoral Central de duminică, de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu, Horațiu Potra a lansat un mesaj în care susținea că „lovitura de stat din partea globaliștilor” continuă și i-a îndemnat pe apropiații lui să iasă în stradă cu arme albe.

Polițiștii s-au sesizat din oficiu în acest caz, iar Horațiu Potra s-a ales cu un nou dosar penal, de data aceasta pentru instigare la violență.

Editor : M.B.

Share.
Exit mobile version