Un echipaj de poliţie din oraşul Simeria, judeţul Hunedoara, a pornit în urmărirea unui şofer care nu a oprit la semnalul agenţilor. Când a fost oprit, poliţiştii au constatat că acesta consumase alcool şi avea 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat
”Ieri seară, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Simeria au pornit în urmărirea unui autoturism care nu a oprit la semnalul regulamentar al agenţilor. Şoferul a continuat deplasarea pe un drum neamenajat din apropierea localităţii Băcia, moment în care s-a trecut la urmărirea acestuia, folosindu-se semnalele acustice şi luminoase”, a transmis IPJ Hunedoara.
Potrivit IPJ Hunedoara, autoturismul a fost oprit forţat, iar conducătorul auto, un bărbat de 43 de ani, din Băcia, a fost testat cu aparatul etilotest. Rezultatul a indicat 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
Pe numele său a fost deschis dosar penal pentru conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, iar poliţiştii au dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].