Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) afirmă, joi, după ce instanţa supremă a respins definitiv recursul Guvernului la sentinţa Curţii de Apel Bucureşti care îl obliga să asigure integral fonduri pentru plata restanţelor salariale ale magistraţilor, că, potrivit unui principiu fundamental al statului de drept, obligaţiile stabilite prin lege şi consacrate prin hotărâri judecătoreşti definitive trebuie executate de autorităţile publice, „fără derogări arbitrare, fără tergiversări nejustificate şi fără subordonarea respectării legii unor considerente de oportunitate politică sau bugetară”. Potrivit aceleiaşi surse, decizia confirmă caracterul nelegal” al conduitei autorităţilor executive. Premierul interimar Ilie Bolojan preciza că suma care ar trebui achitată se ridică la 4,8 miliarde de lei. Săptămâna trecută, Curtea Constituţională a respins ca inadmisibilă cererea lui Bolojan pentru soluţionarea unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi ICCJ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie informează, joi, că Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a soluţionat definitiv litigiul dintre ordonatorul principal de credite responsabil de bugetul instanţelor judecătoreşti, pe de o parte, şi Guvernul României, respectiv Ministerul Finanţelor, pe de altă parte, având ca obiect îndeplinirea obligaţiilor legale privind asigurarea resurselor bugetare necesare achitării unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive.
Potrivit sursei citate, prin decizia pronunţată, instanţa supremă a menţinut hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, „confirmând caracterul nelegal” al conduitei autorităţilor executive constând în neasigurarea fondurilor necesare executării unor obligaţii de plată certe, stabilite prin titluri executorii şi recunoscute inclusiv prin actele normative adoptate de Guvern pentru eşalonarea acestora.
Astfel, adaugă sursa citată, decizia pronunţată joi reafirmă un principiu fundamental al statului de drept: obligaţiile stabilite prin lege şi consacrate prin hotărâri judecătoreşti definitive trebuie executate de autorităţile publice, fără derogări arbitrare, fără tergiversări nejustificate şi fără subordonarea respectării legii unor considerente de oportunitate politică sau bugetară.
„Statul nu poate recunoaşte existenţa unei datorii prin propriile acte normative şi, în acelaşi timp, să refuze asigurarea resurselor necesare executării acesteia. O asemenea conduită contravine exigenţelor legalităţii, securităţii raporturilor juridice şi autorităţii hotărârilor judecătoreşti definitive. Deşi necesarul de fonduri a fost fundamentat şi solicitat de ordonatorul principal de credite, obligaţiile care reveneau autorităţilor executive în temeiul legislaţiei finanţelor publice şi al actelor normative de eşalonare nu au fost îndeplinite. Această conduită a continuat de o manieră ostentativă sub actualul Guvern”, se arată în comunicatul Înaltei Curţi.
Înalta Curte subliniază că respectarea Constituţiei, a legii şi a hotărârilor judecătoreşti definitive „nu este condiţionată de voinţa politică a Guvernului, de priorităţile conjuncturale ale puterii executive sau de opţiunile sale privind distribuirea resurselor publice”.
„Puterea executivă dispune de atribuţii în materia elaborării şi executării bugetului, însă exercitarea acestora trebuie să se realizeze în limitele Constituţiei şi ale legii. Marja de apreciere bugetară nu poate fi transformată într-un instrument de neexecutare a obligaţiilor legal stabilite. Decizia pronunţată astăzi reafirmă un principiu esenţial al jurisprudenţei naţionale şi europene: autoritatea unei hotărâri judecătoreşti definitive nu poate fi relativizată în funcţie de identitatea creditorului, de natura dreptului recunoscut sau de disponibilitatea autorităţii debitoare de a executa obligaţia stabilită; precizează ICCJ..
Aceeaşi sursă menţionează că executarea hotărârilor judecătoreşti nu reprezintă „o concesie făcută de Guvern şi nici un beneficiu acordat discreţionar unor categorii profesionale”, ci constituie „o obligaţie juridică inerentă statului de drept şi o garanţie efectivă a drepturilor recunoscute cetăţenilor”.
„În acest context, Înalta Curte consideră necesară clarificarea dimensiunii reale a litigiilor privind drepturile salariale din sectorul public. Datele statistice relevă că peste 400.000 de persoane din toate familiile ocupaţionale au solicitat în instanţă recunoaşterea unor drepturi salariale. Aceste cifre demonstrează fără echivoc că litigiile privind drepturile salariale nu constituie o problemă exclusivă a sistemului judiciar, ci reflectă o disfuncţionalitate sistemică a cadrului normativ şi a conduitei autorităţilor publice în raport cu propriile obligaţii legale”, explică sursa citată.
Aceeaşi sursă precizează că reducerea acestei realităţi la „o dispută privind drepturile salariale ale magistraţilor” însemnă „ignorarea dimensiunii reale a fenomenului şi a consecinţelor sale asupra unui număr considerabil de cetăţeni care lucrează în serviciul public”.
„Nu privilegiile sunt în discuţie, ci executarea unor drepturi recunoscute prin lege şi confirmate de instanţele judecătoreşti. Instanţa Supremă, în calitate de ordonator principal de credite al instanţelor judecătoreşti a solicitat alocarea fondurilor necesare stingerii obligaţiilor restante faţă de personalul instanţelor, în exercitarea atribuţiilor sale legale şi în vederea asigurării executării titlurilor executorii existente”, adaugă sursa citată.
Decizia pronunţată joi de instanţa supremă este definitivă şi executorie, iar obligaţiile stabilite prin aceasta trebuie îndeplinite de autorităţile competente, în condiţiile legii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reafirmă că autoritatea puterii judecătoreşti, efectivitatea drepturilor recunoscute de instanţe şi respectarea principiului separaţiei puterilor în stat nu pot fi subordonate unor decizii administrative discreţionare.
„Respectarea drepturilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive nu poate fi înlocuită prin retorică publică, iar disciplina bugetară nu poate fi invocată pentru a justifica neexecutarea legii”, se mai arată în comunicatul citat.
Instanţa supremă a respins, joi, definitiv, după şapte amânări, recursul Guvernului în cazul restanţelor salariale ale magistraţilor.
În 5 mai, ziua demiterii Guvernului condus de Ilie Bolojan, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca Executivul şi Ministerul Finanţelor (MF) să asigure fondurile necesare plăţii unor restanţe salariale pentru magistraţi, scadente în 2026.
Instanţa obliga cele două instituţii să aloce „integral” sumele solicitate, „inclusiv prin rectificare bugetară, dacă este cazul”, „sub sancţiunea unei penalităţi în cuantum de 1% pentru fiecare zi de întârziere”.
De asemenea, judecătorii au aplicat Guvernului şi MF o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, până la îndeplinirea obligaţiilor stabilite prin decizia instanţei.
Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, luată de la primul termen, a fost atacată la scurt timp cu recurs, la instanţa supremă.
Dosarul în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a formulat o cerere în contencios administrativ şi fiscal pentru ca Executivul şi Ministerul Finanţelor să asigure fondurile necesare plăţii integrale a drepturilor salariale restante ale judecătorilor şi ale celorlalte categorii profesionale îndreptăţite a fost înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti în 30 martie 2026.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a iniţiat demersul respectiv după ce Ilie Bolojan a anunţat, în 19 martie, că s-a găsit o formulă prin care propunerea PSD legată de pachetul social să fie susţinută de coaliţie.
„Analizând structurile bugetului, am decis să reducem componenta de cheltuieli care ţinea de achitarea unor drepturi obţinute de magistraţi prin sentinţe care au fost câştigate în anii trecuţi”, afirma Bolojan.
În 7 octombrie, Curtea Constituţională a României a respins ca inadmisibilă cererea depusă de Ilie Bolojan pentru soluţionarea conflictului juridic între Guvern şi ICCJ, constatând că, potrivit jurisprudenţei sale constante, „atribuţia prevăzută de art.146 lit.e) din Constituţie nu poate fi utilizată ca o cale de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti şi nu poate transforma Curtea Constituţională într-o instanţă de control judiciar”.