Premierul Ilie Bolojan a declarat sâmbătă, în timpul vizitei la Chişinău, că în ultimii 35 de ani gardul de sârmă ghimpată dintre România şi Republica Moldova a fost transformat într-un spaţiu al speranţei, prieteniei şi solidarităţii.
„Există o legătură deosebită şi unică între statele noastre. Noi, în această parte de lume, suntem din aceeaşi vatră, suntem din acelaşi sânge. În ultimii 35 de ani, am transformat gardul de sârmă ghimpată într-un spaţiu al speranţei, al prieteniei şi solidarităţii. Astăzi, firme moldoveneşti sunt prezente în România şi firme româneşti investesc în Republica Moldova”, a spus Bolojan, într-o conferinţă de presă comună susţinută alături de omologul Dorin Recean.
El a evidenţiat faptul că România a construit în Republica Moldova grădiniţe, şcoli şi poduri, a dotat spitale, a restaurat monumente istorice şi biserici de patrimoniu. De asemenea, ţara noastră „a oferit resurse energetice şi a asigurat sprijin” pentru cetăţenii moldoveni în perioade de criză.
„Vom continua să fim alături de dumneavoastră, indiferent de vremuri. România respectă suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova, fiind partenerul fiecărui cetăţean moldovean care îşi doreşte să trăiască într-un stat prosper şi liber. Parcursul european este calea către o viaţă mai bună şi către consolidarea libertăţilor în această ţară”, a mai subliniat Bolojan, potrivit Agerpres.
Pactul Ribbentrop – Molotov, „o zi nefastă în istorie”
Şeful Executivului de la Bucureşti a arătat că 23 august reprezintă „o zi nefastă în istorie”, prin pactul Ribbentrop – Molotov din 1939, pe baza căruia „două regimuri dictatoriale au decis să îşi impună voinţa nedreaptă” asupra altor popoare europene.
„Republica Moldova are acum şansa reală să se desprindă definitiv de urmările acestui pact care a plasat-o în sfera de influenţă a Moscovei şi să se alăture popoarelor libere ale continentului nostru în cadrul Uniunii Europene. Aderarea la Uniune înseamnă ancorare în spaţiul valorilor democratice, care aduc în sine siguranţă şi bunăstare. România va susţine fără ezitare Republica Moldova, ca un prieten statornic şi partener angajat alături de dumneavoastră pe drumul ireversibil către Europa”, a precizat Ilie Bolojan.
Potrivit acestuia, Republica Moldova reprezintă „un exemplu de curaj”, deoarece a rezistat „presiunilor, şantajului energetic” şi propagandei. Republica Moldova a trebuit să facă faţă „celor mai mari provocări din ultimele decenii, dar a mers cu fruntea sus”, a spus Bolojan.
„Republica Moldova este astăzi un exemplu de curaj, pentru că a rezistat presiunilor, şantajului energetic şi propagandei însoţite de agresiunea hibridă. În momentele grele pe care le-aţi traversat, Guvernul de la Chişinău a luat decizii dificile, dar corecte. Preşedinta Maia Sandu şi prim-ministrul Dorin Recean au arătat hotărâre, au păstrat suveranitatea şi independenţa statului şi au câştigat respectul propriilor cetăţeni şi al partenerilor europeni. Nu este un drum uşor, Republica Moldova a trebuit să facă faţă celor mai mari provocări din ultimele decenii, dar a mers cu fruntea sus. Republica Moldova a reuşit de asemenea să îşi securizeze prin referendum parcursul european, un angajament pe termen lung pentru viitoarele generaţii”, a declarat premierul român.
„Ştim ce înseamnă integrarea europeană”
El a mai precizat că a discutat cu Dorin Recean aspecte care ţin de colaborarea economică, de proiectele mari de infrastructură conectivă şi de facilitarea tranzitării Prutului.
În ce priveşte parcursul european al Republicii Moldova, România va asigura sprijin prin expertiza dobândită şi prin intermediul formatelor de cooperare bilaterală şi transfrontaliere europene.
„Ştim ce înseamnă integrarea europeană, pentru că, de la aderarea României la Uniunea Europeană, în 2007, am beneficiat de 100 de miliarde de euro din fonduri europene şi am contribuit cu peste 32 de miliarde de euro la bugetul european. Fiecare euro investit s-a văzut în economia României, în dezvoltare locală, în infrastructură şi în locuri de muncă, iar rezultatele s-au simţit în viaţa de zi de zi a românilor”, a declarat el.
Editor : B.P.