Close Menu
Gardianul Zilnic
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Trending
Ilfov: Intervenţie dificilă a pompierilor în Chiajna, unde un microbuz a rămas blocat din cauza zăpezii. Salvatorii au încercat să împingă autovehiculul, după care au eliberat drumul cu lopeţile – VIDEO

februarie 18, 2026
Program expoziţional şi multidisciplinar, organizat de ICR în ţară şi în străinătate la 150 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi

Întârzieri de aproape şase ore ale unor trenuri care sosesc sau pleacă din Gara Bucureşti Nord

Circulaţia a 20 de trenuri, suspendată din cauza ninsorilor şi a viscolului/ Ruta Ploieşti-Bucureşti, închisă din cauza copacilor căzuţi

Google anunţă evenimentul I/O 2026

Google anunţă evenimentul I/O 2026

februarie 18, 2026
Facebook X (Twitter) Instagram
Povești Web
Facebook X (Twitter) Instagram
Gardianul Zilnic
Abonati-va
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Gardianul Zilnic
Home » Ilie Bolojan: În Prahova se lucrează la soluții ca oamenii să beneficieze de apă mai repede de ziua de luni
Social

Ilie Bolojan: În Prahova se lucrează la soluții ca oamenii să beneficieze de apă mai repede de ziua de luni

By Sala de Presădecembrie 4, 2025
Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Email Telegram Tumblr WhatsApp Copy Link
Ilie Bolojan: În Prahova se lucrează la soluții ca oamenii să beneficieze de apă mai repede de ziua de luni
Share
Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

Premierul Ilie Bolojan a declarat, joi, la Viena, întrebat despre situaţia crizei apei potabile din judeţele Dâmboviţa şi Prahova, că se lucrează la soluţii, în aşa fel încât, mai repede de luni, locuitorii care sunt afectaţi, inclusiv companiile din zonă, să poată beneficia de apă. Premierul a precizat că cei responsabili de astfel de evenimente trebuie să răspundă şi asta se va întâmpla în zilele următoare. 

„În afară de aspectele care ţin de poziţionări politice, atunci când ai o situaţie de urgenţă, cum este cea pe care o avem în judeţul Prahova, în principal, prima obligaţie a tuturor celor responsabili este să rezolve problemele şi înţeleg că se lucrează la soluţii, în aşa fel încât, mai repede de luni, locuitorii care sunt afectaţi, inclusiv companiile care lucrează în zonă, să poată beneficia de apă”, a spus premierul Ilie Bolojan, la Viena, întrebat despre situaţia provocată în judeţele Dâmboviţa şi Prahova. 

„Având în vedere că aceste lucruri arată şi defecţiuni de sistem, ceea ce trebuie să facem, în astfel de situaţii, este să luăm măsuri pentru ca să nu mai ajungem în astfel de situaţii, iar cei care sunt responsabili de astfel de evenimente trebuie să răspundă pentru aceste lucruri şi asta se va întâmpla în zilele următoare”, a mai precizat şeful Executivului.

Autoritățile au transmis că până luni ar urma să fie reluată alimentarea cu apă pentru zonele afectate de criza de apă potabilă care a apărut în urma golirii lacului Paltinu din Prahova. Însă reprezentanții „Apele Române” spun că nerezolvarea şi amânarea problemelor de la barajul Paltinu va crea în continuare probleme de alimentare cu apă brută pentru următoarele şase luni.

Citește și Scandal în ședința de la Senat în care se discuta criza apei: „Ne întâlnim pentru show?“ / „Sunteți înfierbântat? Luați o pauză!” 

Editor : A.C.

Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

Continua să citești

Cod galben de ceață în opt județe: vizibilitate redusă sub 50 de metri pe mai multe autostrăzi

Categorii de persoane care beneficiază de medicamente compensate și reduceri. Criterii de eligibilitate și lista tratamentelor din 2025

Zile libere în 2026: Calendar complet al sărbătorilor legale și mini-vacanțelor pentru angajați

Video  Românii fac cumpărături record din străinătate. Cu cât a crescut numărul comenzilor online de Sărbători anul acesta

Salariile în sectorul bugetar ar putea fi înghețate în 2026, la fel și pensiile. Scenariile discutate în Guvern

Alertă pe DN7: scăpări de gaze la o autocisternă în Călimănești. Traficul, complet blocat. A fost emis un mesaj RO-ALERT

Exclusiv  Termoenergetica explică lucrările care au lăsat 1.000 de blocuri fără căldură: „Se apropie sărbătorile, evităm o avarie majoră”

Șantaj în Vaslui: un cuplu a înscenat răpirea femeii pentru a obține 47.000 de euro. Cei doi au fost arestați

Alertă în Brașov: Pod vechi de 100 de ani, în pericol de prăbușire la Hărman. Măsurile luate de autorități

Alegerile Editorului

Program expoziţional şi multidisciplinar, organizat de ICR în ţară şi în străinătate la 150 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi

Program expoziţional şi multidisciplinar, organizat de ICR în ţară şi în străinătate la 150 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi

februarie 18, 2026
Întârzieri de aproape şase ore ale unor trenuri care sosesc sau pleacă din Gara Bucureşti Nord

Întârzieri de aproape şase ore ale unor trenuri care sosesc sau pleacă din Gara Bucureşti Nord

februarie 18, 2026
Circulaţia a 20 de trenuri, suspendată din cauza ninsorilor şi a viscolului/ Ruta Ploieşti-Bucureşti, închisă din cauza copacilor căzuţi

Circulaţia a 20 de trenuri, suspendată din cauza ninsorilor şi a viscolului/ Ruta Ploieşti-Bucureşti, închisă din cauza copacilor căzuţi

februarie 18, 2026
Google anunţă evenimentul I/O 2026

Google anunţă evenimentul I/O 2026

februarie 18, 2026
SUA: Intervenţii pentru salvarea a 6 schiori prinşi într-o avalanşă, în California/ Alţi zece schiori, dispăruţi

Cele mai recente știri

Reuters: Trimişii SUA, Steve Witkoff şi Jared Kushner, jonglează simultan cu două runde de negocieri de criză, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la şansele lor de succes

Lira sterlină a scăzut marţi, după ce şomajul din Marea Britanie a atins cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani

Zelenski afirmă că Trump exercită presiuni nejustificate asupra sa, iar poporul ucrainean nu-i va permite să cedeze teritorii Rusiei

Facebook X (Twitter) Pinterest TikTok Instagram
© 2026 Gardianul Zilnic. Toate drepturile rezervate.
  • Politica de Confidențialitate
  • Termeni și Condiții
  • Contactează

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.