Președintele interimar Ilie Bolojan va participa la înmormântarea papei Francisc, a anunțat Administrația Prezidențială, potrivit Digi24. De asemenea, și preşedintele american, Donald Trump, şi Prima Doamnă, Melania Trump, se vor deplasa la Roma pentru a asista la funeraliile papei Francisc, potrivit declaraţiilor făcute luni chiar de preşedinte, transmite EFE, preluată de Agerpres. Și liderii de la Paris, Londra și Kiev și-au anunțat intenția de a participa la funeralii.
ACTUALIZARE 21.30 Prințul de Wales, William, va participa la funeraliile papei Francisc în numele regelui Marii Britanii, a declarat Palatul Kensington. Charles al III-lea s-a aflat în Italia, împreună cu regina Camilla, la începutul acestei luni. Cei doi s-au întâlnit cu suveranul pontif, la Vatican.
Și prim-ministrul britanic Keir Starmer a anunțat că va participa la ceremonie.
Președintele Argentinei, țara natală a papei Francisc, va fi prezent, de asemenea, în ciuda faptului că l-a insultat pe Francisc în ultimii ani. Înainte de preluarea mandatului în decembrie 2023, Javier Milei l-a numit pe suveranul pontif „un imbecil, reprezentantul răului pe Pământ”.
De la Bruxelles, și-a confirmat participarea președinta Comisiei Europene. Ursula von der Leyen l-a numit pe Francisc o sursă de inspirație la nivel mondial. „A inspirat milioane de oameni, mult dincolo de Biserica Catolică, prin umilința și dragostea sa atât de pură pentru cei mai puțin norocoși”, a spus ea în omagiul transmis luni.
ACTUALIZARE 11: 30 Sala de Presă a Sfântului Scaun a anunțat că Sfânta Liturghie de înmormântare a papei Francisc are loc sâmbătă, 26 aprilie 2025, la ora Romei 10:00 (11:00, ora României), în Piața San Pietro și este prezidată de cardinalul Giovanni Battista Re, decan al Colegiului cardinalilor. Sicriul va fi dus apoi în bazilica Santa Maria Maggiore, unde va fi depus în mormânt.
ACTUALIZARE 10:54 Președintele interimar Ilie Bolojan va participa la funeraliile papei Francisc, informează Digi24.
Administraţia Prezidenţială a anunţat, marţi, că preşedintele interimar al Romaniei, Ilie Bolojan, va participa la funeraliile Papei Francisc.
Vaticanul urmează să anunţe marţi data funeraliilor, un eveniment la care se vor strânge lideri din întreaga lume, inclusiv preşedintele american Donald Trump.
ACTUALIZARE 10:20 Emmanuel Macron și Volodimir Zelenski și-au anunțat intenția de a participa la funeraliile papei Francisc
Aflat în insulele Reunion, şeful statului francez a declarat că va participa la funeraliile papei Francisc.
„Vom fi la funeraliile papei, aşa cum trebuie”, a afirmat Macron în faţa jurnaliştilor.
„Preşedinţia aşteaptă data funeraliilor papei şi pregăteşte vizita preşedintelui la Roma pentru a-şi lua adio de la suveranul pontif”, a declarat o sursă din administraţia prezidenţială a Ucrainei.
Știrea inițială
„Melania şi cu mine mergem la funeraliile papei Francisc la Roma. Aşteptăm cu nerăbdare să fim acolo!”, a postat preşedintele pe reţeaua sa de socializare Truth Social.
Luni dimineaţă, Trumpl a transmis condoleanţe pentru moartea suveranului pontif şi i-a cerut lui Dumnezeu să îl binecuvânteze. În plus, el a semnat un ordin executiv pentru arborarea drapelelor SUA în bernă până la apusul soarelui în ziua funeraliilor.
Trump şi Jorge Bergoglio au avut unele dezacorduri dialectice de la prima preşedinţie a new-yorkezului (2017-2021), în special pe tema imigraţiei, papa criticând planurile preşedintelui de a construi un zid la frontiera cu Mexicul sau proiectul său de deportări în masă pus în aplicare în al doilea mandat, care a început în ianuarie.
În ciuda acestui fapt, în timpul unei vizite la Vatican în mai 2017, liderul republican a descris întâlnirea sa cu papa, despre care a spus că este „o persoană minunată”, ca fiind fantastică.
Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral luni, la ora locală 07:35 (05:35 GMT), la reşedinţa sa din Casa Santa Marta, a anunţat cardinalul camerleng Kevin Joseph Farrell, într-un mesaj video. Funeraliile ar putea avea loc sâmbătă.
Editor : M.C