Oficialii ucraineni şi americani şi-au început marţi discuţiile în Arabia Saudită pentru a găsi o cale spre încheierea războiului cu Rusia, la câteva ore după ce forţele Kievului au lansat cel mai mare atac cu drone asupra Moscovei de până acum, relatează Reuters, preluată de News.ro.
Preşedintele Volodimir Zelenski speră că discuţiile de la Jeddah vor relansa legăturile „pragmatice” cu SUA după întâlnirea dezastruoasă cu preşedintele american Donald Trump de luna trecută. El a sugerat un armistiţiu iniţial cu Rusia în aer şi pe mare. Propunerea este menită să demonstreze că este angajat faţă de obiectivul lui Trump de a pune capăt războiului rapid, după ce preşedintele american l-a acuzat pe liderul ucrainean că nu este pregătit pentru pace şi a insistat asupra unor discuţii directe cu Rusia.
Atacul ucrainean
Statele Unite, principalul aliat al Kievului de la invazia din 2022, şi-au inversat politica privind războiul din Ucraina şi au pus tot mai multă presiune asupra Ucrainei, oprind asistenţa militară şi întrerupând schimbul de informaţii cu Kievul.
„Sperăm la nişte rezultate practice”, a declarat Zelenski înaintea discuţiilor de la Jeddah, într-o postare pe X, luni seara. „Poziţia Ucrainei în cadrul acestor discuţii va fi pe deplin constructivă”, a dat el asigurări.
Peste noapte, însă, Ucraina a lansat cel mai mare atac cu drone asupra Moscovei de până acum. Cel puţin 91 de drone au fost doborâte în capitala rusă, unde două persoane au murit şi 18 au fost rănite. Atacul a provocat incendii şi a dus la închiderea temporară a celor patru aeroporturi, zeci de zboruri fiind deviate, au declarat oficialii ruşi.
În total, însă, 337 de drone au fost doborâte în cursul nopţii deasupra Rusiei, potrivit Moscovei.
Momentul atacului pare menit să arate că Kievul este încă capabil de mişcări ofensive majore, după ce în ultimele zile a suferit o serie de lovituri cu rachete ruseşti, dintre care una a ucis cel puţin 14 persoane, sâmbătă.
Zelenski a făcut apel către aliaţii săi europeni să sprijine ideea sa de armistiţiu, care, spune el, ar fi o şansă de a testa voinţa Moscovei de a pune capăt războiului.
Ucraina a încercat să relanseze legăturile sale cu SUA după ciocnirea dintre Zelenski şi Trump din Biroul Oval, de la sfârşitul lunii trecute. Un acord bilateral privind mineralele şi încercarea Kievului de a obţine garanţii de securitate din partea Washingtonului au rămas în suspensie.
Trump a spus că acordul, care ar urma să fie discutat marţi, este esenţial pentru continuarea sprijinului din partea SUA şi pentru a compensa acordarea multelor miliarde de dolari ca ajutor militar american acordat Ucrainei de la invadarea de către Rusia în urmă cu trei ani.
SUA presează Ucraina să facă unele concesii
Secretarul de Stat american Marco Rubio a declarat reporterilor luni, în drum spre Jeddah, că discuţiile cu Kievul vor fi importante pentru a evalua dacă Ucraina este dispusă să facă concesii pentru a ajunge la pace.
„Trebuie să înţelegem poziţia Ucrainei şi să avem o idee generală despre concesiile pe care ar fi dispusă să le facă, pentru că nu obţii o încetare a focului şi un sfârşit al acestui război decât dacă ambele părţi fac concesii”, a spus el.
Înaltul diplomat american este însoţit de consilierul pentru securitate naţională al SUA, Mike Waltz, la discuţii de la Jeddah. Delegaţia ucraineană este condusă de Andrii Iermak, un important colaborator al lui Zelenski.
Preşedintele ucrainean, care a fost el însuşi luni în Arabia Saudită pentru a se întâlni cu prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, nu se va alătura însă discuţiilor.
„O întâlnire a delegaţiilor ucraineană şi americană începe la Jeddah, Arabia Saudită”, a scris Ministerul ucrainean de Externe pe Telegram, postând un videoclip cu înalţii oficiali ucraineni care intră într-o sală de şedinţe în jurul orei 09.00 GMT (11.00, ora României).
Înaintea discuţiilor, trimisul special al lui Trump pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, care a fost şi el implicat în eforturile pentru a negocia pe tema încheierii războiului din Ucraina, a declarat că speră că acordul privind mineralele dintre SUA şi Ucraina va fi semnat în curând. Witkoff intenţionează să viziteze Moscova pentru a se întâlni cu preşedintele Vladimir Putin, a declarat luni o persoană informată cu privire la aceste planuri, în timp ce Kremlinul nu a negat informaţia.
Despre cedarea de teritorii
Aliaţii europeni ai Ucrainei susţin că Ucraina poate negocia un acord de pace cu Rusia doar de pe o poziţie de forţă şi că Kievul nu ar trebui să se grăbească să se aşeze la masa negocierilor cu un agresor.
Zelenski a declarat că Putin nu doreşte pacea cu adevărat şi a avertizat că Rusia ar putea ataca alte ţări europene dacă invazia sa din Ucraina nu se soldează cu o înfrângere clară.
Marco Rubio a refuzat luni să specifice concesiile pe care fiecare parte ar trebui să le facă, dar a spus că Kievul va avea dificultăţi în a-şi recupera tot teritoriul pierdut. „Ruşii nu pot cuceri întreaga Ucraină, dar, evident, va fi foarte dificil pentru Ucraina, în orice perioadă de timp rezonabilă, să îi forţeze pe ruşi să se întoarcă acolo unde erau în 2014”, a declarat el reporterilor.
Rusia deţine aproximativ o cincime din teritoriul Ucrainei, inclusiv Crimeea, pe care a anexat-o în 2014, iar trupele sale exercită presiuni militare asupra liniei de front din regiunea estică Doneţk.
Oficialii americani şi ruşi s-au întâlnit în capitala saudită în februarie, în cadrul unei rare întâlniri bilaterale de la începutul invaziei ruse în Ucraina între foştii inamici din Războiul Rece. Discuţiile s-au axat în mare parte pe restabilirea legăturilor diplomatice după o îngheţare aproape totală a contactelor oficiale în timpul fostului preşedinte american Joe Biden, predecesorul lui Trump.
Editor : M.C