Două incendii masive de vegetaţie care ameninţă Los Angeles dinspre est şi dinspre vest ardeau încă nestingherite joi, dar o scurtă pauză de la rafalele puternice de vânt care au alimentat flăcările timp de două zile a permis echipelor să mai încetinească răspândirea lor rapidă, relatează Reuters.
Incendiul din Palisades, între Santa Monica şi Malibu, pe flancul vestic al oraşului, şi incendiul Eaton, în est, lângă Pasadena, se numără deja printre cele mai distructive din istoria oraşului Los Angeles, mistuind până acum aproape 11 330 de hectare (28 000 de acri) – o suprafaţă mai mare decât Disney World – şi transformând în cenuşă cartiere întregi.
Cel puţin cinci persoane au fost ucise, mii de structuri au fost mistuite şi aproape 180.000 de persoane au primit ordin să îşi evacueze locuinţele, iar alte 200.000 se află sub avertisment de evacuare, au declarat oficialii.
Numărul deceselor este probabil să crească, a declarat şeriful din Los Angeles, Robert Luna, într-o conferinţă de presă joi dimineaţă.
Amploarea incendiului Eaton a fost oprită în mod semnificativ, a declarat şeful pompierilor din comitatul Los Angeles, Anthony Marrone, deşi în continuare focul nu este sub control. Deşi încă puternice, rafalele de vânt au scăzut de la viteza de 160 km/h atinsă la începutul săptămânii, permiţând un sprijin aerian esenţial pentru echipele de la sol. „Avem o poziţie mult mai bună decât am avut marţi şi miercuri”, a spus Marrone.
VÂNTUL AR URMA SĂ SE INTENSIFICE DIN NOU
Un incendiu de vegetaţie a devastat peste noapte o zonă de coastă de lux din Los Angeles, iar celebrităţile de la Hollywood s-au numărat printre cei evacuaţi cu maşina sau pe jos.
Dar oficialii au avertizat că vântul urma să se intensifice din nou în cursul serii, conform prognozei, cu rafale de până la 96,5 km/h.
Kristin Crowley, şefa Departamentului de Pompieri al oraşului Los Angeles, a declarat că locuitorii ar trebui să fie pregătiţi să-şi evacueze casele, dacă li se ordonă.
În Pacific Palisades, un cartier luxos şi pitoresc de coastă, în care locuiesc multe celebrităţi, casele odinioară somptuoase erau în ruine, în timp ce liniile electrice căzute şi maşinile abandonate împânzeau şoselele. Mirosul greu de fum umplea aerul, iar localnicii, cu măşti, se deplasau cu bicicletele, în speranţa de a arunca o privire asupra caselor lor avariate.
„Se poate spune cu siguranţă că incendiul din Palisades este unul dintre cele mai distructive dezastre naturale din istoria oraşului Los Angeles”, a declarat Crowley.
LOCURI CELEBRE, AMENINŢATE DE FLĂCĂRI
Echipele de pompieri au reuşit să respingă un al treilea incendiu, cunoscut sub numele de Sunset Fire, care a impus miercuri seara evacuări obligatorii în Hollywood şi pe dealurile Hollywood-ului – inclusiv în locaţii celebre din show-business, cum ar fi Teatrul chinezesc TCL şi Hollywood Walk of Fame.
Incendiul a fost complet izolat, a anunţat primarul oraşului Los Angeles, Karen Bass, joi în jurul prânzului. Nicio clădire din zonă nu a fost distrusă, a declarat o purtătoare de cuvânt a departamentului de pompieri al oraşului, iar ordinul de evacuare a fost ridicat.
Acesta a fost unul dintre cele cel puţin cinci incendii separate care au ars joi în comitatul Los Angeles, în timp ce vânturile puternice au răspândit flăcările pe un teren arid care nu a mai văzut ploaie de luni de zile.
Primarul metropolei, care se afla într-o călătorie oficială în Ghana în momentul izbucnirii primelor incendii, s-a confruntat cu unele critici cu privire la pregătirea adecvată a oraşului. Ea a declarat joi reporterilor că, în acest moment, se concentrează pe protejarea oamenilor şi că oraşul va evalua eficienţa răspunsului după ce criza va fi izolată. „Trebuie să salvăm vieţi şi trebuie să salvăm case”, a spus ea.
Preşedintele SUA, Joe Biden, urma să se întâlnească după-amiază cu înalţi oficiali ai administraţiei pentru a discuta despre răspunsul federal, a declarat Casa Albă.
INCENDII VIZIBILE DIN SPAŢIU
Cele mai mari două evenimente – incendiile Palisades şi Eaton – au format o centură în jurul oraşului, atât de mare încât a fost vizibilă din spaţiu.
Casele vedetelor de cinema şi ale celebrităţilor au fost printre cele mistuite de flăcări, care au distrus unele dintre cele mai somptuoase proprietăţi imobiliare din lume. „Avem inima frântă, desigur, dar cu dragostea copiilor şi a prietenilor vom trece peste asta”, au declarat starul de cinema Billy Crystal şi soţia sa Janice, anunţând că le-a fost distrusă casa din Pacific Palisades în care locuiau din 1979.
Personalitatea media Paris Hilton a declarat, de asemenea, că are „inima frântă dincolo de cuvinte” după ce şi-a văzut casa de pe malul mării din Malibu „arzând din temelii, în direct la TV”.
Incendiile au lovit într-un moment deosebit de vulnerabil pentru sudul Californiei, care nu a înregistrat precipitaţii semnificative de luni de zile. Apoi au venit vânturile puternice cunoscute sub numele de Santa Ana, care au adus aer uscat de deşert dinspre est spre munţii de coastă, alimentând incendiile în timp ce suflau peste vârfurile dealurilor şi prin canioane.
Serviciul meteorologic naţional a prelungit avertizările Red Flag – emise atunci când riscul de incendiu este ridicat din cauza umidităţii scăzute, a vântului puternic şi a temperaturilor ridicate – pentru comitatele Los Angeles şi Ventura până vineri la ora locală 18.00 (sâmbătă, ora 1.00, ora României).
Lipsa apei a provocat secarea unor hidranţi în cartierul bogat Pacific Palisades, situat între Malibu şi Santa Monica, au declarat miercuri autorităţile.
CANADA VINE ÎN AJUTOR
Unii rezidenţi s-au aventurat să revină în zonele deja mistuite de foc, unde doar coşurile de cărămidă au mai rămas în picioare deasupra deşeurilor carbonizate şi a vehiculelor arse. Pe un stâlp fluturau rămăşiţele unui steag american zdrenţuit şi ars.
Mii de locuitori din Los Angeles care fugeau de flăcări s-au refugiat în adăposturi temporare. Foad Farid a venit în sala de sport a Westwood Recreation Center cu nimic altceva decât maşina şi telefonul. Vecinii au adus pături, haine, apă, pizza şi mâncare pentru animale.
Kevin Williams, aflat la un centru de evacuare din Pasadena, a declarat că a ştiut că este timpul să fugă atunci când buteliile de gaz de la casele vecinilor săi au început să explodeze sub efectul căldurii. „Vântul se înteţea, flăcările se ridicau la o înălţime de 10 sau 12 metri şi auzeai poc, poc, poc. Se auzea ca într-o zonă de război”, a povestit bărbatul.
Amploarea şi răspândirea flăcărilor au depăşit capacitatea echipajelor de pompieri epuizate.
Pompieri din alte şase state americane au fost trimişi de urgenţă în California, în timp ce alte 250 de companii de pompieri cu efective de 1.000 de persoane au fost mutate din California de Nord în California de Sud.
Premierul canadian Justin Trudeau a declarat că ţara sa a trimis bombardiere cu apă în sudul Californiei pentru a ajuta şi că 250 de pompieri canadieni sunt gata de intervenţie. Forţele armate canadiene au fost pregătite să deplaseze personal şi echipamente. Canada s-a confruntat cu incendii grave de vegetaţie în ultimii ani, din cauza secetei şi a condiţiilor extrem de calde care, potrivit experţilor, vor continua să se agraveze din cauza schimbărilor climatice. „Pentru vecinii noştri americani: Canada este aici pentru a ajuta”, a declarat Trudeau.
CITEȘTE ȘI Trump a găsit vinovatul incendiilor de la Los Angeles, evident, un democrat, Gavin ”Newscum”. El nu dă dovadă de cea mai mică compasiune faţă de victime şi arată cu degetul un peşte, aflat în centrul unei bătălii a apei între apărătorii mediului şi agricu
CITEȘTE ȘI Donald Trump Jr. găseşte o modalitate de a da vina pe Ucraina pentru răspândirea incendiilor din Los Angeles
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.