Un incendiu a izbucnit, joi seară, la o unitate turistică din Periprava, judeţul Tulcea, pompierii intervenind cu trei ambarcaţiuni pentru lichidarea acestuia. Primele informaţii arată că nu sunt persoane surprinse de incendiu.
”În urmă cu puţin timp, prin apel la numărul unic de urgenţă 112, a fost solicitat ajutorul pompierilor militari pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o unitate de primire turistică din localitatea Periprava, judeţul Tulcea. În aceste momente, spre locul evenimentului se deplasează 6 subofiţeri din cadrul Pichetului de Pompieri Nave Operative Crişan cu 2 ambarcaţiuni şi 6 subofiţeri din cadrul Detaşamentului Tulcea cu o alta ambarcaţiune”, a anunţat, joi seară, ISU Tulcea.
Evenimente
14 noiembrie – Maratonul Agriculturii
20 noiembrie – Eveniment News.ro – Orașul meu – Acasă și la birou
Potrivit primelor informaţii, nu sunt persoane surprinse de incendiu.
Acolo se află şi un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă care acţionează pentru localizarea incendiului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.