Salvamontiştii din Argeş intervin, sâmbătă seară, pentru a recupera trei persoane care s-au despărţit de grupul cu care erau, în Piatra Craiului, încercând să coboare printr-o zonă de abrupt, unde s-au blocat, fără căşti sau hamuri. Salvamontiştii afirmă că au fost alertaţi cu întârziere şi nu li s-a spus că o femeie are o entorsă de gleznă şi nu se poate deplasa, astfel că trebuie să fie coborâtă prin lansări în coardă succesive.

Potrivit Salvamont Argeş, Formaţia Salvamont Câmpulung Muscel intervine în Munţii Piatra Craiului, pentru salvarea unui grup de trei turişti.

”Grup de trei persoane se desprinde dintr-un grup mai mare care făcea Creasta Sudică şi coboară prin Poiana Închisă ca să «scurteze», neştiind în ce intră. Nu au hamuri, nu au căşti, se blochează psihic la intrarea în Padina Lăncii, dar nu sună la 112, ci aşteaptă să treacă grupul lor pe poteca din Marele Grohotiş, îi anunţă prin strigăte că nu pot coborî, iar aceştia hotărăsc să sune, totul cu întârziere, ceea ce ne bagă în noapte”, a arătat sursa citată.

FOTO: Facebook Salvamont Argeş

Salvamontiştii au ajuns la grupul celor trei, urmând să coboare din zona de abrupt în rapeluri succesive până la poteca aflată la circa 400 de metri diferenţă de nivel.

”Situaţia devine mai complicată, pentru că una dintre femei are o entorsă de gleznă din cauza căreia nu se poate deplasa şi de care nu a spus nimic când au fost întrebaţi. Va fi coborâtă, lansată în coardă, în lansări succesive până aproape de potecă, de unde va fi transportată cu targa UT 2000 care va fi adusă de jos, de personal alarmat suplimentar, pentru că din apelul iniţial noi ştiam de persoane blocate în abrupt, nu au zis nimic de entorsă… nu mai spunem că, dacă apelul la 112 ar fi fost efectuat la timp, persoana cu entorsă ar fi putut fi extrasă cu elicopterul, fără deplasarea atâtor resurse…”, au adăugat salvamontiştii.

FOTO: Facebook Salvamont Argeş
FOTO: Facebook Salvamont Argeş

Ei au atras atenţia că acesta este un exemplu de grup prost ghidat, cu lider care a acceptat scindarea grupului şi a lăsat persoane fără experienţă să intre în Abruptul Vestic al Pietrei Craiului, fără să-i însoţească.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version