Întreruperile în alimentarea cu energie electrică din zona Bran-Moeciu au fost cauzate de condiţiile meteorologice severe de Cod portocaliu din perioada 3-5 octombrie, care au provocat avarii multiple în reţelele electrice, precizează într-un comunicat operatorul Distribuţie Energie Electrică Romania (DEER), care deține rețeaua de distribuție din zonă. Reacția vine după ce ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat sâmbătă că cineva din conducerea companiei va fi tras la răspundere pentru că avariile au fost remediate foarte greu, iar unul dintre cei afectați și care s-a plâns public de situație a fost jurnalistul și producătorul britanic Charlie Ottley, care locuiește în România, în zona Bran. DEER îl invită pe Ottley să cunoască echipele de intervenție pe teren ale companiei.

„În perioada 3-5 octombrie, întreaga zonă s-a aflat sub o avertizare meteorologică cod portocaliu, cu ninsoare abundentă şi vânt extrem de puternic. Aceste condiţii severe au provocat avarii multiple în reţelele electrice, în principal din cauza copacilor rupţi, care s-au prăbuşit peste conductoarele electrice”, scrie într-un comunicat citat de Agerpres.

În data de 3 octombrie, într-un interval de doar o oră, s-au produs şase avarii majore, aproape simultan, care au afectat iniţial 3.464 de consumatori din 9 localităţi. Echipele au fost mobilizate şi au lucrat neîntrerupt pe parcursul nopţii, în condiţii dificile de viscol, menţionează compania.

A doua zi, pe 4 octombrie, până la ora 18:40, după eforturi continue ale echipelor operative, a fost restabilită alimentarea cu energie electrică pentru majoritatea utilizatorilor, odată cu remedierea defectelor majore de pe liniile de medie tensiune.

Pe 5 octombrie, echipele DEER au continuat intervenţiile pentru a soluţiona punctual ultimele 23 de deranjamente individuale, din zone izolate. În cursul zilei, situaţia a fost complet remediată şi toţi utilizatorii alimentaţi, precizează compania.

Potrivit operatorului, cele şase echipe DEER mobilizate au înfruntat provocări deosebite: acces extrem de dificil în zone montane, cu drumuri blocate de zăpadă şi copaci prăbuşiţi; condiţii de risc ridicat, operând în viscol, cu vizibilitate redusă şi chiar prezenţa urşilor în zonă; defecte multiple şi complexe pe aceeaşi linie, necesitând intervenţii laborioase.

„Regretăm profund disconfortul cu care s-a confruntat domnul Charlie Ottley, alături de toţi ceilalţi utilizatori afectaţi de această situaţie excepţională. Tocmai pentru a oferi o perspectivă reală asupra efortului uman şi logistic depus în astfel de condiţii, îi adresăm deschis invitaţia de a ne cunoaşte echipele din teren. O astfel de experienţă ar putea oferi o imagine completă a devotamentului şi profesionalismului colegilor noştri care lucrează în condiţii de risc pentru a restabili un serviciu esenţial comunităţii”, mai scrie în comunicatul DEER.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat anterior că „cineva de la Electrica o să fie responsabil” pentru modul în care a răspuns la solicitarea lui Charlie Ottley, după ce omul de televiziune britanic, care a promovat intens România în ultimii ani, a stat mai multe zile fără curent electric în zona Bran, săptămâna trecută. „Nu e normal să stai trei zile fără curent şi mai ales să ai poate o atitudine sfidătoare din partea operatorului”, a spus Bogdan Ivan. Ministrul Energiei atrage atenţia că peste tot există „dorei” care se manifestă „în toată splendoarea”, dar, în acelaşi timp, laudă angajaţii care au fost pe teren în timpul furtunii pentru a remedia problemele din sistemul energetic.

Charlie Ottley, jurnalist britanic, este cunoscut pentru documentarele sale despre România, precum „Wild Carpathia” şi „Flavours of Romania”.

Compania îi asigură pe toţi utilizatorii că s-au depus toate eforturile posibile pentru remedierea defecţiunilor în cel mai scurt timp permis de condiţiile extreme.

Distribuţie Energie Electrică Romania, parte a Grupului Electrica, este cel mai important operator naţional de distribuţie a energiei electrice, care acoperă 18 judeţe, reprezentând 40,7% din teritoriul României (97.196 kmp). DEER oferă servicii pentru 4 milioane de utilizatori, prin intermediul unei reţele de distribuţie a energiei electrice de peste 200.000 km.

Meteorologii au emis pe 2 octombrie, pentru perioada menţionată, alerte Cod galben şi Cod portocaliu de ninsori, viscol şi strat de zăpadă, valabile în zone montane din şase judeţe, precum şi o informare de vreme rece, ploi, vânt în cea mai mare parte a ţării. 

Editor : B.E.

Share.
Exit mobile version