Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu (USR), a explicat, miercuri seară, că România se afla deja pe un deficit excesiv, dar că acum a scăpat de ameninţarea blocării fondurilor. ”Acum trebuie să începem să construim”, a adăugat Moşteanu.
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, a afirmat, miercuri seară, la TVR Info, că România nu putea cere Comisiei Europene activarea clauzei de flexibilitate bugetară, cum au cerut alte state, întrucât suntem deja în procedură de deficit excesiv.
”Spre deosebire de alte state care au cerut activarea clauzei până la finalul lunii aprilie anul acesta, România nu putea să facă acest lucru pentru că deja avea deficit excesiv, era monitorizată de Comisie pentru deficit excesiv, se cerea un plan de măsuri pentru a consolida situaţia fiscal bugetară. Acel plan nu se întâmpla. Aşa cum ştiti, la începutul lui iunie, Comisia chiar a spus «nu aţi luat niciun fel de măsuri eficiente» şi de acolo a început să curgă timpul în cronometru, destul de implacabil”, a declarat Ionuţ Moşteanu.
Moşteanu a precizat că, în urma măsurilor anunţate de Guvernul Bolojan, România a scăpat de blocarea fondurilor şi de o potenţoală retrogradare, dar că acum trebuie să înceapă reconstrucţia.
”Dar iată că, cu noua guvernare, cu guvernarea Bolojan, cu cele patru partide care sunt în această guvernare, munca pe care au făcut-o Alex Nazare şi cu Dragoş Pâslaru, am reuşit împrună cu partenerii de coaliţie, să propunem Parlamentului un pachet solid de consolidare fiscal bugetară şi a contat foart mult. Pentru că ieri, aţi văzut, la ECOFIN, practic am scăpat de ameninţarea blocării fondurilor, am scăpat de potenţiala retorgradare la junk din partea fondurilor de investiţii, ceea ce înseamnă că suntem într-un punct în care practic am oprit o alunecare destul de abruptă şi acum trebuie să începem să construim”, a mai spus Moşteanu.
Ministrul Apărării a adăugat că, până în 15 octombrie, este suficient timp pentru un plan mai clar de măsuri.
”Avem timp până pe 15 octombrie să venim cu un plan şi mai clar, şi mai detaliat în faţa Comisiei să arătăm că, în câţiva ani de zile, revenim la undeficit de 3%, şi apoi, după ce ne punem pe o direcţie bună, corectă, sănătoasă, finanţele ţării, putem să vorbim şi despre activarea acestei clauze”, a declarat Moşteanu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].