Un tribunal iranian l-a condamnat în apel la moarte pe starul pop Amir Hossein Maghsoudloo, cunoscut ca Tataloo, după ce acesta a fost găsit vinovat de blasfemie, relatează The Guardian.
„Curtea Supremă a acceptat obiecţia procurorului” cu privire la o pedeapsă anterioară de cinci ani de închisoare pentru unele infracţiuni, inclusiv blasfemie, a relatat duminică ziarul reformist Etemad.
„Cazul a fost redeschis şi, de data aceasta, acuzatul a fost condamnat la moarte pentru insultarea profetului”, a precizat sursa citată, referindu-se la profetul islamului, Mahomed.
Potrivit jurnalului, sentinţa nu este definitivă şi poate fi încă atacată.
În vârstă de 37 de ani, muzicianul underground trăia în Istanbul din 2018, însă poliţia turcă l-a predat Iranului în decembrie 2023. De atunci, el se află în detenţie în Iran.
Tataloo a mai fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru promovarea „prostituţiei” şi, în alte cazuri, a fost acuzat de diseminarea de „propagandă” împotriva Republicii Islamice şi de publicarea de „conţinut obscen”.
Cântăreţul puternic tatuat, cunoscut pentru combinaţia de rap, pop şi R&B, a fost curtat anterior de politicienii conservatori ca o modalitate de a se apropia de tinerii iranieni cu vederi liberale.
Tataloo a avut chiar o întâlnire televizată ciudată în 2017 cu preşedintele iranian ultraconservator Ebrahim Raisi, care a murit ulterior într-un accident de elicopter.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].