Un procent de 57% dintre români spun că sunt mulţumiţi de felul în care trăiesc, procentul fiind mai mic decât în 2023. Aproape un sfert se declară îngrijoraţi de războiul din zona României. procentul fiind acelaşi şi anul trecut. Procentul celor îngrijoraţi de criza politică este de aproape 4 ori mai mare decât în 2023, conform unui sondajIRES.
Întrebaţi cât de mulţumiţi sunt, în general, de felul în care trăiesc, 57% dintre cei chestionaţi au spus că sunt ”foarte mulţumiţi” – 9% şi ”destul de mulţumiţi” – 48%, procent în scădere faţă de 2023, când era 60%. Corespunzător, a crescut numărul nemulţumiţilor comparativ cu anul trecut, fiind 42%, comparativ cu 38%.
La întrebarea ”Ce anume v-a îngrijorat cel mai mult în anul 2024?, 24% au indicat ” războiul din zona României”, iar 23%, ”criza politică”, mult peste procentul de anul trecut, care a fost 6%. A mai scăzut teama faţă de creşterea preţurilor, de la 29% declarându-se preocupaţi anul trecut, la 20% anul acesta.
A crescut în schimb procentul celor care se tem de boală.
Sondajul a fost realizat pe 964 respondenţi în vârstă de peste 18 ani, în perioada17 – 20 decembrie 2024, prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing), pe un eşantion simplu, aleatoriu, reprezentativ pentru populaţia adultă, neinstituţionalizată din România. Datele au fost ponderate pentru a reproduce structura populaţiei în funcţie de sex, vârstă, educaţie, mediu de rezidenţă şi regiuni istorice, conform celor mai recente date disponibile la Institutul Naţional de Statistică. Eroarea maximă tolerată este ±3,2%. Studiul face parte din programul de responsabilitate socială dezvoltat de IRES şi este auto-finanţat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].