Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Iulian Dumitrescu a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, luare şi dare de mită, fals în declaraţii de avere, pentru fapte comise în anii 2021 – 2022, potrivit unui comunicat al DNA. Alături de fostul președinte al PNL Prahova, DNA i-a mai trimis în judecată pe primarul din Lehliu Gară şi pe administratorul public al judeţului Prahova, precum şi alte patru persoane.
Cine sunt persoanele trimise în judecată și ce acuzații li se aduc
Potrivit comunicatului DNA, procurorii l-au trimis în judecată pe Iulian Dumitrescu, la data faptelor președinte al Consiliului Județean Prahova, pentru șase infracțiuni
- trafic de influență
- 2 infracțiuni de luare de mită,
- dare de mită în formă continuată (55 acte materiale)
- efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, în formă continuată (6 acte materiale)
- fals în declarații de avere în formă continuată (4 acte materiale)
Primarul din Lehliu Gară, Iulian Iacomi, a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de luare de mită în formă continuată (55 acte materiale).
Anna-Maria Vasile, administrator public al județului Prahova și președinte al Consiliului de Administrație al Distribuție Energie Electrică România SA a fost trimisă în judecată sub acuzația de fals în declarații de avere în formă continuată (29 acte materiale).
Procurorii anticorupție au mai trimis în judecată, în același dosar, trei persoane fizice pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită și o persoană fizică pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită.
Cum a acționat Iulian Dumitrescu, potrivit rechizitoriului
Procurorii susțin că, în perioada 15.04.2021–08.06.2021, Iulian Dumitrescu „ar fi acceptat promisiunea unui martor de a primi o sumă de 160.000 de lei, reprezentând un procent de 3% rotunjit din valoarea facturilor emise de o firmă către Administrația Străzilor București și neachitate la acel moment, lăsând să se creadă că are influență asupra funcționarilor publici din cadrul Administrației Străzilor București pentru urgentarea plății, iar ulterior acceptării promisiunii și în legătură cu aceasta, ar fi primit prin intermediul unei complice suma totală de 130.000 lei, în 3 tranșe (50.000 lei în data de 06.07.2021, 40.000 lei în data de 23.08.2021, 40.000 de lei în data de 06.09.2021)”, scrie în comunicatul DNA.
„În contextul executării a două acorduri cadru încheiate de asocieri de firme cu Consiliul Județean Prahova pentru servicii și lucrări de întreținere și reparații a drumurilor, podurilor și anexelor acestora, în perioada 18.03.2022 – 15.06.2022, Dumitrescu ar fi pretins un procent de 5% din valoarea fără TVA a facturilor emise de una din firme către Consiliul Județean Prahova și încasate de la aceasta din urmă, iar, în urma acestei pretinderi, în perioada 14.07.2022 – 11.08.2022, în Municipiul București, ar fi primit în mod necuvenit, prin intermediul unui complice, suma totală de 421.930 lei”, mai spun procurorii.
Rechizitoriul mai arată că, în perioada 10.10.2022-16.12.2022, șeful CJ Prahova „ar fi pretins în mod direct, de la un martor, a cărei firmă pe care o coordona avea încheiate acorduri cadru cu Consiliul Județean Prahova la acel moment, suma de 47.500.000 de lei, ca preț supraevaluat al părților sociale ale unei firme pe care inculpatul o administra în fapt, în condițiile în care valoarea firmei era de 30.382.818 lei și ar fi primit în urma acestei pretinderi, pentru sine și pentru altul, în intervalul 09.01.2023-29.01.2024, suma totală de 17.675.000 lei, din care de suma totală de 3.494.336,4 lei ar fi beneficiat inculpatul și membrii săi de familie (soție, copii aflați în întreținere)”.
Totodată, procurorii mai scriu în rechizitoriu că, în perioada 22.10.2021-06.02.2023, ajutat de doi complici, Iulian Dumitrescu i-ar fi dat numerar lui Iulian Iacomi, primarul Orașului Lehliu Gară, „suma totală de 1.153.350 lei, în 48 de tranșe și 74.000 de euro, în 7 tranșe, care nu i se cuvenea”, în legătură cu îndeplinirea de către edilul din Lehliu Gară „a unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu în domeniul urbanismului cu privire la un teren de 70.000 mp vândut de firma administrată în fapt de inculpatul Dumitrescu Iulian cu suma de 1.120.000 euro”.
„În perioada 23.08.2021-06.12.2022, exercitând în fapt funcția de administrator a cinci societăți comerciale, exercitare incompatibilă conform legii cu funcția de președinte de consiliu județean, Iulian Dumitrescu ar fi dispus efectuarea a 6 (șase) operațiuni financiare, după cum urmează:
- 1. vânzarea unui teren de 7 hectare pentru care ar fi încasat suma de 1.120.000 euro
- 2. încheierea unei asocieri în participațiune de pe urma căreia s-ar fi încasat suma de 983.125 lei
- 3. încheierea unui contract de prestări servicii de consiliere în afaceri, din care ar fi încasat suma de 732.735 lei
- 4. vânzarea unui număr de 4 autotractoare și 3 semiremorci pentru suma de 119.000 lei
- 5. vânzarea unui autocamion pentru suma de 70.349 lei, fiind primită suplimentar, fără factură și suma de 10.000 de euro
- 6. vânzarea a 5 camioane cu suma de 1.770.126 lei.”
Procurorii mai spun că fostul președinte al PNL Prahova „ar fi menționat date necorespunzătoare adevărului în declarațiile de avere din datele de 08.06.2021, 19.04.2022, 15.06.2023 și 11.06.2024, după caz, după cum urmează:
- nu ar fi menționat suma totală de 4.708.317,17 lei și 20.950 GBP utilizată de pe conturile bancare ale surorii sale, în beneficiul său și al membrilor de familie (soție, copii aflați în întreținere);
- nu ar fi menționat suma totală de 2.587.000 lei încasată în conturile personale, fie că suma s-a primit cu titlu oneros, fie că s-a primit cu titlu gratuit;
- nu ar fi menționat bunuri de natura metalelor prețioase și bijuterii în valoare totală de 821.045 lei și un tablou în valoare de 288.742 lei.”
În legătură cu Anna-Maria Vasile, DNA spune că inculpata „nu ar fi înscris, în perioada 2015-2023, în declarațiile de avere 3 terenuri și o casă dobândite de soțul acesteia prin moștenire, deși avea cunoștință de existența lor”.
La data emiterii rechizitoriului, Iulian Dumitrescu și Iulian Iacomi și trei complici erau cercetați sub control judiciar, precizează comunicatul DNA.
„În cauză procurorii au instituit măsuri asiguratorii asupra următoarelor bunuri:
- 1 imobil aparținând în fapt inculpatului Dumitrescu Iulian,
- 2 imobile aparținând inculpatului Iacomi Iulian,
- 14 imobile aparținând complicilor,
- bijuterii și ceasuri identificate la percheziția domiciliară,
- conturi bancare ale inculpaților
- sume de bani identificate la perchezițiile domiciliare”.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asiguratorii dispuse în cauză.
Iulian Dumitrescu a demisionat din funcția de președinte al PNL Prahova în luna august.
Editor : B.E.