Ana Maria Bărbosu (18 ani) a primit medalia de bronz câştigată în finala de la sol de la Jocurile Olimpice de la Paris, în urma deciziei TAS, în cadrul unei ceremonii organizate pe esplanada Casei Olimpice din Bucureşti, scrie Digi Sport.
Ana Bărbosu s-a clasat iniţial pe locul al treilea, cu 13,700 puncte, în întrecerea desfăşurată în capitala Franței, dar a fost retrogradată pe poziţia a patra după ce echipa SUA a depus o contestaţie, la scurt timp după ce Chiles şi-a încheiat exerciţiul, ceea ce a dus la creşterea notei americancei de la 13,666 la 13,766, suficient pentru ca aceasta să urce de pe locul 5 pe 3 şi să o depăşească astfel pe reprezentanta ţării noastre.
Daniela Silivaș: „Dacă s-ar fi făcut, într-adevăr, dreptate, medalia era la Sabrina”
România a adus cazul în faţa TAS, care a decis ca Chiles să primească nota iniţială, pe motiv că SUA a trimis contestaţia după termenul limită de un minut şi, în consecinţă, aceasta trebuie anulată. Astfel, Ana Bărbosu a rămas cu medalia de bronz.
Și Sabrina Voinea a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, însă acesta a fost respins, iar Voinea a încheiat concursul pe locul 4, în timp ce Jordan Chiles a fost a cincea.
Titlul olimpic la sol i-a revenit braziliencei Rebeca Andrade, învingătoare în faţa americancei Simone Biles (argint), care a plecat la rândul ei acasă cu trei medalii de aur cucerite la Paris, la individual compus, în concursul pe echipe şi la sărituri.
La câteva zile de la decizia TAS, Daniela Silivaș (52 de ani), gimnastă care a cucerit nu mai puțin de 6 medalii (3 de aur, două de argint și una de bronz) la JO de la Seul, în 1988, a dat un verdict neașteptat în privința situației apărute după finala de la sol, la Paris.
Silivaș, care în prezent este antrenoare în SUA, unde s-a stabilit în urmă cu 3 decenii, consideră că medalia de bronz ar fi trebuit să-i revină Sabrinei Voinea.
„Îmi pare rău de situația în care a fost pusă Ana, dar eu cred că medalia nu a fost a ei. Nu este vina ei, bineînțeles… Dacă s-ar fi făcut, într-adevăr, dreptate, medalia era la Sabrina! Ei i s-a făcut o mare nedreptate, exercițiul ei a fost mai bun! Cu toții, și noi, și americanii, credem că este cel mai drept acum să se dea trei medalii, să ia toate cele trei fete implicate, și Ana, și Sabrina, și Jordan. Iar cei care au făcut greșelile să recunoască!”, a transmis Daniel Silivaș, potrivit sport.ro.
Editor : Liviu Cojan