Preşedintele SUA, Joe Biden, a declarat, joi, că nu crede că va fi un război „total” în Orientul Mijlociu, regiune tensionată în contextul atacurilor Israelului în Gaza şi Liban şi al escaladării tensiunilor aliatului SUA cu Iranul, scrie Reuters, preluat de News.ro.
Preşedintele american a declarat că un astfel de război poate fi evitat, dar trebuie făcut mai mult pentru a se asigura de acest lucru.
Întrebat cât de încrezător este că un astfel de război poate fi evitat, el a făcut o pauză şi le-a spus jurnaliştilor: „Cât de încrezători sunteţi că nu va ploua? Uite, eu nu cred că va fi un război total. Cred că îl putem evita”.
El a adăugat: „Dar sunt încă multe de făcut, încă multe de făcut”.
Întrebat dacă ar trimite trupe americane pentru a ajuta Israelului, el a replicat: „Am ajutat deja Israelul. Vom proteja Israelul”.
Tensiunile între Iran şi Israel au crescut, în timp ce Israelul cântăreşte opţiunile de răspuns la atacul de marţi al Teheranului cu rachete balistice, atac pe care Iranul l-a desfăşurat după acţiunile militare ale Israelului în Liban.
Actuala confruntare sângeroasă în conflictul de zeci de ani israeliano-palestinian a fost declanşată de militanţii palestinieni Hamas în 7 octombrie 2023, atac în urma căruia au murit 1.200 de persoane şi circa 250 au fost luate ostatici, potrivit bilanţului israelian.
Atacul ulterior al Israelului asupra Fâşiei Gaza, guvernată de Hamas, a ucis peste 41.000 de palestinieni, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza, şi a dus la strămutarea întregii populaţii din Gaza, a provocat o criză alimentară şi a dus la acuzaţii de genocid pe care Israelul le neagă.
Acţiunea militară recentă a Israelului în Liban a dus la moartea a sute de persoane, rănirea a mii şi strămutarea a un milion de oameni. Israelul spune că ţinta sa sunt militanţii libanezi Hezbollah, susţinuţi de Iran.
Editor : A.C.