Close Menu
Gardianul Zilnic
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Trending

Video Scandal în Coaliție pe cele 600 de CV-uri depuse la Ministerul Economiei. „Trebuie numiți în funcții managerii cu «diplomă» de la USR”

august 23, 2025

SUA: Kilmar Abrego Garcia a fost informat de ICE că ar putea fi deportat în Uganda

august 23, 2025

Cristiano Ronaldo este primul jucător din istorie care a marcat câte 100 de goluri în patru ţări diferite

august 23, 2025

Lituania este gata să trimită trupe și echipamente în Ucraina, pentru o misiune de menținere a păcii

august 23, 2025

Pasagerii de pe Aeroportul Otopeni vor putea călători cu recipiente de lichide mai mari în bagajele de mână. Termenul anunțat de CNAB

august 23, 2025
Facebook X (Twitter) Instagram
Povești Web
Facebook X (Twitter) Instagram
Gardianul Zilnic
Abonati-va
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Gardianul Zilnic
Home » Kennedy Jr., criticat de experți după raportul „MAHA” despre bolile cronice ale americanilor: „Cere mai mult unt şi untură”
Sănătate

Kennedy Jr., criticat de experți după raportul „MAHA” despre bolile cronice ale americanilor: „Cere mai mult unt şi untură”

By Sala de Presămai 23, 2025
Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Email Telegram Tumblr WhatsApp Copy Link
Share
Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

Raportul despre bolile cronice ale americanilor, inițiat sub administrația Trump și coordonat de Robert Kennedy Jr. cu misiunea de a face America sănătoasă din nou (MAHA), analizează factorii care ar putea contribui la creșterea bolilor cronice în rândul tinerilor americani. Documentul a stârnit controverse, experții criticând în special recomandările alimentare, iar unele dintre concluzii, inclusiv îndemnul la consum crescut de unt și untură, au fost considerate controversate și lipsite de bază științifică solidă.

Administraţia Trump a prezentat joi un raport mult aşteptat privind bolile cronice care îi afectează pe tinerii americani, în care indică posibila responsabilitate a alimentelor ultraprocesate, a pesticidelor şi chiar a dispozitivelor cu ecrane, formulând totodată îndoieli cu privire la vaccinuri, informează Agerpres.

Acest raport era aşteptat cu nerăbdare de profesioniştii din domeniul sănătăţii, nu numai datorită sensibilităţii şi complexităţii subiectului, ci şi pentru rolul central jucat în conceperea sa de Secretarul american al Sănătăţii, Robert Kennedy Jr., care este contestat pentru opiniile sale antivacciniste.

Aceasta este „o etapă istorică în misiunea noastră de a face America sănătoasă din nou”, a declarat preşedintele Donald Trump în prezenţa mai multor miniştri implicaţi în elaborarea raportului şi a unor „mame MAHA”, mame ale familiilor americane care susţin mişcarea „MAHA”.

Această mişcare, în care Robert Kennedy Jr. este o personalitate marcantă, se referă la formularea „Make America Healthy Again”, un slogan modelat după celebrul „MAGA” („Make America Great Again”) al lui Donald Trump.

„Acest raport este în primul rând un apel la acţiune în favoarea bunului simţ”, a declarat Robert Kennedy Jr., detaliind concluziile documentului.

„Rol posibil” al vaccinurilor

Concluziile raportului evidenţiază „patru factori de risc potenţiali” pentru boli cronice precum obezitatea, diabetul şi tulburările de sănătate mintală: „alimentaţia deficitară”, „acumularea de substanţe chimice în mediu”, „lipsa de activitate fizică şi stresul cronic” şi „medicaţia excesivă”.

Acestea sunt teme asupra cărora experţii s-au pus în general de acord, chiar dacă detaliile şi explicaţiile furnizate în raport au stârnit furia unora dintre ei şi a unor organizaţii.

„În loc să se concentreze asupra cauzelor fundamentale (…), raportul reciclează toate obsesiile secretarului de stat Kennedy, de la vaccinuri la seminţe oleaginoase şi la lipsa expunerii la lumina soarelui”, a declarat Peter Lurie, preşedintele grupului de protejare a consumatorilor Center for Science in the Public Interest (CSPI), într-un comunicat.

În partea dedicată „medicaţiei excesive”, autorii raportului au dedicat o întreagă secţiune vaccinurilor, punând la îndoială, fără prea multă convingere, raportul beneficiu-risc al acestora.

„Mulţi (părinţi) pun sub semnul întrebării utilizarea adecvată a vaccinurilor şi rolul lor posibil în criza în creştere a bolilor cronice la copii”, au scris autorii documentului, subliniind că există „prea puţine studii ştiinţifice (…) privind legăturile dintre vaccinuri şi bolile cronice”.

Aceste formulări amintesc de cuvintele lui Robert Kennedy Jr, care a distribuit în mai multe rânduri pe reţelele de socializare o teorie falsă care pretindea că stabilea o legătură între vaccinul ROR (dezvoltat împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei) şi autism – pe cel din urmă considerându-l a fi una dintre bolile cronice în plină expansiune. Speculațiile se bazau pe un studiu măsluit care a fost infirmat în mod repetat de studii ulterioare şi a cărui promovare de către Secretarul american al Sănătăţii a fost condamnată vehement de experţi şi profesionişti din domeniul sănătăţii.

„Unt şi untură”

Robert Kennedy Jr., un fost avocat respectat în dreptul mediului înconjurător, care a pledat împotriva companiei Monsanto în scandalul erbicidului Roundup, este totuşi apreciat de experţi şi de aleşi, democraţi şi republicani deopotrivă, pentru lupta sa împotriva alimentelor de tip junk-food şi a pesticidelor. Raportul era aşteptat cu nerăbdare de industria agroalimentară.

Cu toate acestea, pesticidele sunt menţionate doar pe scurt în document, care pune un accent mai mare pe riscurile asociate cu alimentele ultraprocesate şi promovează în special consumul de alimente integrale.

Este o „idee bună”, dar care „contrazice eforturile lui RFK (Robert F. Kennedy Jr. – n.red.), Trump şi Musk” de a reduce cheltuielile statului, în special prin reducerea programelor de ajutor alimentar pentru cele mai sărace familii, a subliniat Peter Lurie.

„În loc să ceară reducerea grăsimilor saturate, RFK cere mai mult unt şi untură”, a criticat Lawrence Gostin, profesor de drept al sănătăţii publice la Universitatea Georgetown, pe reţeaua de socializare X, denunţând un politician care este „o cârpă anti-ştiinţă”.

Acest document ar trebui să servească drept bază pentru o foaie de parcurs a potenţialelor soluţii pentru executivul american, care ar trebui publicată în vara acestui an.

Editor : M.I.

Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

Continua să citești

Cea mai întâlnită boală în rândul copiilor la început de toamnă. Singurul tratament care funcționează, explicat de medicul Mihai Craiu

Video Luna august, calvarul alergicilor. Planta care chinuie anual 2,5 milioane de români: „Strănut în salve, mă mănâncă nasul și ochii”

Ministerul Sănătății retrage prevederea care limita accesul pacienților la medicamente inovative prin instanță

Reforma sistemului medical, lansată în consultare publică: finanțare transparentă și manageri evaluați pe performanță

Pericolul adus de caniculă în Europa: număr record de cazuri de boli transmise de ţânţari. Care sunt țările cele mai afectate

Alexandru Rogobete, discuții cu SANITAS pe al doilea pachet de măsuri. Care sunt solicitările sindicaliștilor

Fii salvator. Prim ajutor în caz de șoc anafilactic

Fii salvator. Prim ajutor în caz de hipertermie

Fii salvator. Prim ajutor în cazul unui copil școlar care s-a înecat

Alegerile Editorului

SUA: Kilmar Abrego Garcia a fost informat de ICE că ar putea fi deportat în Uganda

august 23, 2025

Cristiano Ronaldo este primul jucător din istorie care a marcat câte 100 de goluri în patru ţări diferite

august 23, 2025

Lituania este gata să trimită trupe și echipamente în Ucraina, pentru o misiune de menținere a păcii

august 23, 2025

Pasagerii de pe Aeroportul Otopeni vor putea călători cu recipiente de lichide mai mari în bagajele de mână. Termenul anunțat de CNAB

august 23, 2025

Video Măsurile fiscale așteaptă asumarea răspunderii în Parlament. Abrudean: Partidele să se pună la masă pentru a termina pachetul

august 23, 2025

Cele mai recente știri

MotoGP: Marc Marquez a câştigat la Marele Premiu al Ungariei cel de-al 13-lea sprint al sezonului

august 23, 2025

În ce și-a investit Donald Trump banii de când a redevenit preşedinte. Averea lui s-a triplat în ultimii ani

august 23, 2025

Criza industriei de ciocolată. O nouă metodă de producție ar putea folosi părți mai mari din fructul de cacao fără a afecta gustul

august 23, 2025
Facebook X (Twitter) Pinterest TikTok Instagram
© 2025 Gardianul Zilnic. Toate drepturile rezervate.
  • Politica de Confidențialitate
  • Termeni și Condiții
  • Contactează

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.