Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat într-o conferință de presă că Rusia nu s-a implicat în alegerile din alte țări, implicit nici în cele din România, transmite agenția rusă de stat Tass.

„Partea Rusă nu s-a implicat în procesele electorale din România. Noi, în general, nu avem obiceiul să ne amestecăm în alegerile din alte țări, în speță, în cele din România. Orice acuzații în acest sens sunt absolut nefondate, neîntemeiate și mai degrabă sunt o manieră de a imita tendința principală care există în Occident, în general în această privință”, a declarat Peskov într-o conferință de presă. 

Anterior, Peskov a comentat alegerile din România declarând:  „Probabil, nu putem spune că suntem atât de familiarizați cu viziunile candidatului în ceea ce privește relația cu țara noastră”. 

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului  a mai declarat reporterilor că, deşi Moscova nu ştie prea multe despre opiniile lui Georgescu cu privire la afacerile internaţionale, a înţeles clar poziţia actualei conduceri româneşti, pe care a calificat-o drept „neprietenoasă” Rusiei. De asemenea, Peskov a punctat că Rusia urmărește ce se întâmplă la alegerile prezidențiale din România, dar nu preconizează să facă prognoze privind turul secund.

Răspunsul purtătorului de cuvânt al Kremlinului a venit la întrebarea jurnaliștilor dacă rezultatele primului tur al alegerilor sunt surprinzătoare.

Consiliul Suprem de Apărare a Țării a anunțat, joi, că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influența corectitudinea procesului electoral. De asemeenea, Consiliul a ajuns la concluzia că un candidat la președinție a fost favorizat de platforma TikTok. Este vorba de Călin Georgescu, care a avut o expunere masivă pe rețeaua socială. 

Conform CSAT, documentele prezentate în fața membrilor arată că s-au constatat atacuri cibernetice care au avut ca scop influențarea corectitudinii procesului electoral. De asemenea, în această ședință s-a discutat despre posibile manipulări ale votului prin platforma TikTok.

„Propagandă fără precedent” la scrutinul din Moldova

În luna octombrie, înainte de un scrutin prezidențial crucial, Moldova a acuzat Rusia că a pompat peste 39 de milioane de dolari, în două luni, pentru a face propagandă și pentru a schimba soarte scrutinului.

Șeful poliției de la Chișinău a declarat că banii au provenit de la oligarhul fugar Ilan Șor și din Federația Rusă. Pe lângă banii pompați direct, Rusia s-a implicat și printr-o amplă campanie de manipulare a moldovenilor, promovând tezele Kremlinului și sperietorile tradiționale privind Uniunea Europeană și NATO. 

De altfel, Rusia este cunoscută pentru războiul hibrid pe care îl poartă încercând să schimbe soarta alegerilor din alte state.

Acuzații de imixtiune și la alegerile din SUA din 2016

Fostul președinte american, Barack Obama a acuzat direct Rusia că încearcă influențeze alegerile de peste Ocean încă în 2016, atunci când a fost un scandal imens legat de interferențele Kremlinului în procesul electoral. În momentul respectiv, peste 19.000 de e-mailuri, din care reiese că Hillary Clinton a fost favorizată în faţa lui Bernie Sanders la nominalizarea în cursa pentru Casa Albă, au ajuns publice prin intermediul WikiLeaks. 

Barack Obama declara: „FBI încă investighează ce s-a întâmplat. Ştiu că experţii au atribuit acest lucru (n.red.: piratarea e-mailurilor CND) ruşilor. Ceea ce ştim este că ruşii ne atacă cibernetic sistemele, nu doar pe cele guvernamentale, ci şi pe cele private. Despre motivele scurgerii pot spune direct că Donald Trump şi-a exprimat în mod repetat admiraţia pentru Vladimir Putin.

Reporter: Sugeraţi că Putin ar fi motivat să-l prefere pe Donald Trump la Casa Albă?)
Barack Obama: Îmi bazez vorbele pe ceea ce Donald Trump a spus cu gura lui şi cred că Trump are o susţinere bună în Rusia.
Reporter: Este posibil ca ruşii să încerce să influenţeze alegerile din SUA?
Barack Obama: Da, totul este posibil

Editor : A.R.

Share.
Exit mobile version