Echipa spaniolă FC Barcelona a învins duminică seara, în deplasare, scor 4-1, formaţia andaluză FC Sevilla, în etapa a 23-a din La Liga.
Barcelona a început jocul de pe Stadionul Ramon Sanchez Pizjuan în forţă şi Robert Lewandowski a deschis scorul în minutul 7. După un minut gazdele au egalat, prin Ruben Vargas, şi la pauză a fost 1-1. Imediat după reluare Fermin Lopez a primit o pasă de la Pedri şi i-a readus pe catalani în avantaj. Raphinha a făcut 3-1 pentru oaspeţi în minutul 55. Barcelona a rămas în zece din minutul 62, după eliminarea lui Fermin Lopez, însă a reuşit să mai înscrie o dată, în minutul 89, prin Eric Garcia, şi meciul s-a terminat 4-1 pentru catalani.
FC Barcelona a ajuns la 48 de puncte în clasamentul din La Liga, apropiindu-se de Real Madrid (50 de puncte) şi Atletico Madrid (49 de puncte).
FC Sevilla ocupă locul 13, cu 28 de puncte
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].