Echipa spaniolă Real Madrid s-a impus sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 3-1, în faţa grupării Villarreal, în etapa a opta din La Liga.
După 0-0 la pauză, assistul lui Mbappe i-a dat şansa lui Vinicius jr să deschidă scorul în minutul 47. Acelaşi Vinicius a reuşit să majoreze diferenţa, din penalti, în minutul 69 şi meciul de pe Santiago Bernabeu părea jucat. Numai că Mikautadze a înscris pentru „submarinul galben” în minutul 73 şi oaspeţii reintrau în cărţi.
Mbappe a securizat victoria Los Blancos, în minutul 81, la patru minute după ce oaspeţii rămăseseră în zece în urma eliminării lui Mourino. Real Madrid a câştigat cu 3-1 şi conduce în clasament, cu 21 de puncte. Villarreal este a treia, cu 16 puncte.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.