Invitată la Digi24, Lavinia Șandru, candidat la alegerile prezidențiale din partea PUSL, a spus că România ar trebui să aibă un parteneriat mai strâns cu Polonia. „Vom avea numai de câștigat”, a afirmat ea. Ea a mai afirmat și că viitorul președinte trebuie să fie un extraordinar negociator, în contextul politic de astăzi.
„Președintele României trebuie să fie un extraordinar negociator, care se poate așeza la orice masă, să-și ia parteneri, să vadă exact ce interese are fiecare, și să scoată cel mai mult din discuțiile de acolo, de la masă, în favoarea țării lui”, a spus Lavinia Șandru la Digi24.
România împreună cu Uniunea Europeană trebuie să asigure Ucraina că negociază pentru ea. Iar noi trebuie să fim parte în această negociere, împreună cu statele europene.
În ceea ce privește relațiile României cu țări din Uniunea Europeană, Șandru vede în Polonia un partener alături de care țara noastră ar avea numai de câștigat, dacă ar crea „un pol economic și militar”.
„În cadrul UE, noi putem avea un partener cu care să creăm un pol – și economic, dar și militar în același timp -, iar acel partener poate să fie Polonia. Mi-aș dori ca în momentul în care ajung președinte al României, Polonia împreună cu România să facă ședințe de guvern, cel puțin patru pe an. Vom avea numai de câștigat”, a subliniat candidata PUSL la alegerile prezidențiale din luna mai.
Editor : Liviu Cojan