Close Menu
Gardianul Zilnic
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Trending

Ministrul Mediului: Salina Praid nu mai poate fi salvată. Autoritățile au pasat responsabilitatea până „s-a ajuns la castori”

iulie 19, 2025

ANPC a închis temporar mai multe cluburi din Costinești și Vama Veche. Nereguli grave descoperite de comisari

iulie 19, 2025

MotoGP: Francesco Bagnaia va pleca din pole position la Marele Premiu al Cehiei

iulie 19, 2025

Peste un sfert dintre austrieci sunt de fapt imigranți sau copii de imigranți

iulie 19, 2025

Salvamontiștii au salvat cinci persoane de pe munte în doar 24 de ore. Îndemnul salvatorilor

iulie 19, 2025
Facebook X (Twitter) Instagram
Povești Web
Facebook X (Twitter) Instagram
Gardianul Zilnic
Abonati-va
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Gardianul Zilnic
Home » Lista măsurilor fiscale pentru 2025-2026: Contribuții sociale obligatorii, creșteri ale impozitului pe dividende și modificări în TVA
Social

Lista măsurilor fiscale pentru 2025-2026: Contribuții sociale obligatorii, creșteri ale impozitului pe dividende și modificări în TVA

By Sala de Presăiulie 19, 2025
Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Email Telegram Tumblr WhatsApp Copy Link
Share
Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

Guvernul României a făcut public un nou proiect de lege care introduce măsuri fiscal-bugetare importante, vizând modificări semnificative în impozitarea pensiilor, jocurilor de noroc, accizelor și contribuțiilor pentru sănătate. Implementarea acestor schimbări este programată etapizat, începând cu 1 septembrie 2025 și continuând de la 1 ianuarie 2026, în cadrul eforturilor guvernamentale de consolidare a bugetului de stat.

Proiectul de lege privind măsuri fiscal-bugetare vizează stabilizarea finanțelor publice prin limitarea cheltuielilor permanente și implementarea unor măsuri fiscale și bugetare specifice.

Lista măsurilor fiscale pentru 2025-2026

Cine va trebui să plătească CASS de la 1 septembrie 2025

Coasigurații, incluzând aici soții/soțiile sau părinții fără venituri, asigurați printr-un membru de familie, nu vor mai beneficia de asigurare de sănătate. Pentru a continua să beneficieze de servicii medicale în cadrul CNAS, acestea vor trebui să se asigure individual prin depunerea Declaraţiei unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice. (D212).

Contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice asigurate, pentru fiecare persoană aflată în întreţinere, se determină prin aplicarea cotei de 10% asupra bazei de calcul, reprezentând valoarea a 6 salarii de bază minime brute pe ţară, în vigoare la data de 1 ianuarie a anului în care se exercită opţiunea.

Persoanele care sunt în prezent coasigurate la sănătate nu vor avea obligaţia să se asigure la sistemul asigurărilor sociale de sănătate după data de 1 septembrie. În schimb, fără plata contribuției și nu vor mai putea beneficia de servicii medicale decontate de Casa de Asigurări de Sănătate.

Citește articolul complet pentru: Categorii de persoane scutite de CASS

Contribuția de Asigurări Sociale de Sănătate (CASS), de 10%, aplicată asupra pensiilor care depăşesc 3.000 de lei

Potrivit documentului Guvernului: „Se propune eliminarea facilității de exceptare de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele fizice care au calitatea de pensionari, pentru veniturile din pensii, pentru partea ce depășeste suma lunară de 3.000 de lei, pentru fiecare drept de pensie. În cazul veniturilor din pensii, baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate o reprezintă partea ce depăşeste suma lunară de 3.000 de lei, pentru fiecare drept de pensie.”

Vezi și: Cum sunt impozitate pensiile din septembrie 2025

Indemnizații de unde se va reține CASS începând cu luna august 2025

Se va reţine CASS din indemnizaţia primită, lunar, de către instituţia care le plăteşte acest venit (instituţiile subordonate Ministerului Muncii), începând cu venitul, din indemnizaţia aferentă lunii august pentru categoriile:

  • Părinţi aflaţi în concediu de creşterea copilului pentru indemnizaţia lunară acordată;
  • Persoane fizice aflate in concediu de acomodare, privind procedura adoptiei;
  • Persoane care benefciază de indemnizație de şomaj sau, după caz, de alte drepturi de protecție socială care se acordă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit legii;
  • Persoane fizice care beneficiază de venit minim de incluziune;
  • Oameni care primesc ajutor de incluziune şi ajutor pentru familia cu copii, acordate în baza Legii nr. 196 din 2016;
  • Vor plăti CASS deținuții politici precum: personele persecutate în timpul regimului comunist, persoanele deportate, prizonierii de război, veteranii de război, invalizi, văduve de război etc;
  • De asemenea, prsonalul monahal al cultelor recunoscute, aflat în evidenţa Secretariatului de Stat pentru Culte, nu va mai fi asigurat la sistemul asigurărilor sociale de sănătate fără plata CASS.

Citește și: Cum este calculată indemnizația de concediu creștere copil după plata CASS

Categorii de români care vor fi scutiți de plata CASS de la 1 septembrie

Chiar și după modificările anunțate de Guvern, care intră în vigoare de la 1 septembrie 2025, anumite categorii de români vor rămâne scutite de plata contribuției la asigurările sociale de sănătate (CASS). Mai exact:

  • Persoanele diagnosticate cu cancer beneficiază în continuare de scutirea integrală de la plata CASS, pe toată durata tratamentului și monitorizării, în cadrul programelor naționale derulate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), în condiţiile Legii nr. 293/2022 pentru prevenirea şi combaterea cancerului, cu modificările şi completările ulterioare;
  • De asemena, urmează să fie exceptați de la plata contribuției de asigurări de sănătate bolnavii incluși în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătății, bolnavii cu afecțiuni oncologice (diabet, boli cardiovasculare), care beneficiază de servicii medicale, servicii conexe, medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale şi altele asemenea, după caz, acordate în cadrul programului național de sănătate al cărui beneficiar este, precum și de serviciile medicale care stau la baza acordării acestora, până la vindecarea respectivei afecţiuni.
  • Nici pentru persoanele cu handicap nu se va aplica taxa CASS.

Citește și: Categorii de persoane afectate de noile reguli CASS

Plăți diferențiate pentru concediile medicale, în funcție de numărul de zile acordate

Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite se determină raportat la fiecare episod de boală, după cum urmează:

  • a) prin aplicarea procentului de 55% asupra bazei de calcul stabilite pentru pentru certificatele de concediu medical eliberate pentru o perioadă de până la 7 zile de incapacitate temporară de muncă;
  • b) prin aplicarea procentului de 65% asupra bazei de calcul stabilite pentru certificatele de concediu medical eliberate pentru o perioadă cuprinsă între 8 și 14 zile de incapacitate temporară de muncă;
  • c) prin aplicarea procentului de 75% asupra bazei de calcul stabilite pentru certificatele de concediu medical eliberate pentru o perioadă de peste 15 zile de incapacitate temporară de muncă.

Modificări în privința burselor școlare

„Începând cu data de 1 august 2025 și până la începutul anului universitar 2028-2029, valoarea costului standard pentru fondul de burse și protecție socială în lei/lună/student este echivalentul a 10% din salariul de bază minim net pe țară garantat în plată. Costul standard pentru constituirea fondului de burse și protecție socială a studenților se alocă pe perioada desfăşurării activităţilor didactice prin care se înţelege cursuri, seminare, laboratoare, proiecte, activităţi practice, sesiuni de examene, conform graficului activităților, doar pentru studenții de la învățământul cu frecvență înmatriculați pe locurile finanțate de la bugetul de stat.

Bursele care se acordă elevilor din sistemul de învăţământ preuniversitar de stat sunt:

  • a) bursă de merit;
  • b) bursă socială;
  • c) bursa tehnologică, pentru elevii care frecventează învățământul profesional.

Elevii pot beneficia şi de alte tipuri de burse, pe bază de contract încheiat cu operatori economici ori cu alte persoane juridice sau fizice sau acordate de autoritatea publică locală sau judeţeană. Acestea pot fi cumulate cu bursele provenite de la bugetul de stat.

De asemenea, mamele minore reintegrate într-o unitate de învăţământ beneficiază de o bursă lunară în cuantum de 700 de lei, pe perioada desfăşurării activităţilor didactice, cu condiţia frecventării orelor de curs.”, se mai arată în proiectul asumat de Guvern.

Impozitul pe dividende va crește de la 1 ianuarie 2026

”Se propune majorarea cotei de impozit de la 10% la 16% pentru dividendele distribuite între persoane juridice române începând cu data de 1 ianuarie 2026/ prima zi a anului fiscal modificat care începe în anul 2026, din considerente fiscal-bugetare.

Se propune majorarea impozitului pe dividende de la 10% la 16% pentru dividendele distribuite/plătite persoanelor nerezidente începând cu data de 1 ianuarie 2026, respectiv după prima zi a anului fiscal modificat care începe în anul 2026, pentru corelare cu regimul fiscal aplicabil dividendelor distribuite/plătite persoanelor rezidente.

Întrucât din profiturile anului 2025/anului modificat care începe în anul 2025 se pot distribui dividende în baza unor situații financiare interimare întocmite în cursul anului, în baza acestui cadru legal se stabilesc reguli tranzitorii pentru dividendele distribuite, potrivit legii, în baza situațiilor financiare interimare întocmite în cursul anului 2025/anului fiscal modificat care începe în anul 2025, propunându-se, astfel, menținerea cotei de 10% pentru aceste dividende.”, se arată în proiectul de lege.

Află: Ce reglementări fiscale sunt prevăzute de la 1 ianuarie 2026

Creșterea cotei standard de TVA

Cota standard se aplică asupra bazei de impozitare pentru operațiunile impozabile care nu sunt scutite de taxă sau care nu sunt supuse cotei reduse, iar nivelul acesteia este 21%.

Eliminarea aplicării cotei reduse de 5% și aplicarea unei cote reduse de 11% pentru operațiunile supuse în prezent cotei reduse de 5%.

  • băuturilor alcoolice, băuturilor nealcoolice, alimentelor cu zahăr adăugat, al căror conţinut total de zahăr este de minimum 10 g/100 g produs, altele decât laptele praf pentru nou-născuţi, sugari şi copii de vârstă mică;
  • suplimentelor alimentare definite de Legea nr. 56/2021;
  • serviciile de alimentare cu apă şi de canalizare.

Citește și descarcă: Proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare

Până la data de 1 august 2026 se aplică o cotă redusă de TVA de 9% pentru livrarea de locuințe, clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, către primării în vederea atribuirii de către acestea cu chirie subvenționată unor persoane sau familii a căror situație economică nu le permite accesul la o locuință în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile pieței, dacă au fost încheiate până la data de 1 august 2025 acte juridice între vii care au ca obiect plata în avans pentru achiziționarea acestora.

Impozit suplimentar pentru instituțiile de credit

Instituțiile de credit – persoane juridice române și sucursalele din România ale instituțiilor de credit – persoane juridice străine datorează suplimentar impozitului pe profit un impozit specific pe cifra de afaceri calculat prin aplicarea asupra cifrei de afaceri a următoarelor cote de impozitare:

  • 2%, pentru perioada 1 ianuarie 2025 – 30 iunie 2025 inclusiv;
  • 4%, pentru perioada 1 iulie 2025 – 31 decembrie 2025 inclusiv;

Prin excepție, pentru determinarea impozitului pe cifra de afaceri aferent perioadei 1 iulie 2025 – 31 decembrie 2025 inclusiv, cota de impozitare de 4% se aplică asupra cifrei de afaceri prevăzută la alin. (2) realizată începând cu data de 1 iulie 2025.

Venituri obținute din jocuri de noroc

Baremul de impunere asupra fiecărui venit brut primit de un participant de la un organizator sau plătitor de venituri din jocuri de noroc, se modifică după cum urmează:

  • tranșe de venit brut – până la 10.000 lei inclusiv – impozit de 10%
  • peste 10.000 – 66.750 lei inclusiv – 1.000 lei + 20% pentru ceea ce depăşeşte suma de 10.000 lei;
  • peste 66.750 lei – 12.350 lei + 40% pentru ceea ce depăşeşte suma de 66.750 lei (Sursa: Proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare).

Editor : C.S.

Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

Continua să citești

ANPC a închis temporar mai multe cluburi din Costinești și Vama Veche. Nereguli grave descoperite de comisari

Salvamontiștii au salvat cinci persoane de pe munte în doar 24 de ore. Îndemnul salvatorilor

Funcționarii publici din primării critică noile măsuri anunțate de Bolojan: Transformă salarizarea în armă de constrângere politică

Calcul CASS pentru pensii care depășesc plafonul de 3.000 de lei. Casa de Pensii: „Sumele aferente lunii august sunt deja calculate”

Video „E un dar de la Dumnezeu”. Centru medical cu aparatură din donații deschis de un medic din Sudan în locul unei foste alimentare

Românii cu datorii la primării vor avea popriri pe salarii sau alte venituri. „Este incorect ca numai unii să plătească, iar alții nu”

Scandalul Romprest în Sectorul 1 revine. Un nou pachet de salubritate stradală, votat luni. USR face plângere. Reacția lui George Tuță

Video&Foto Grădină zoologică ilegală, descoperită de Garda de Mediu în Dâmboviţa. Proprietarul ținea în cuști urşi, căprioare, lei, maimuţe

Indemnizații de unde se va reține CASS începând cu luna august 2025. Se schimbă modul de calcul pentru concediile medicale

Alegerile Editorului

ANPC a închis temporar mai multe cluburi din Costinești și Vama Veche. Nereguli grave descoperite de comisari

iulie 19, 2025

MotoGP: Francesco Bagnaia va pleca din pole position la Marele Premiu al Cehiei

iulie 19, 2025

Peste un sfert dintre austrieci sunt de fapt imigranți sau copii de imigranți

iulie 19, 2025

Salvamontiștii au salvat cinci persoane de pe munte în doar 24 de ore. Îndemnul salvatorilor

iulie 19, 2025

Ministrul Mediului, despre scenariul interzicerii centralelor de apartament: Fake news. Îl provoc pe orice om să găsească norma de la nivel european prin care se impune statelor să nu mai fie instalate centrale

iulie 19, 2025

Cele mai recente știri

Nou derapaj marca Medvedev: fostul președinte rus compară Ucraina cu Reich-ul din 1945

iulie 19, 2025

Nicuşor Dan crede că divergenţele dintre Dragoş Pîslaru şi Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. „Aaceastă coaliţie funcţionează”

iulie 19, 2025

Funcționarii publici din primării critică noile măsuri anunțate de Bolojan: Transformă salarizarea în armă de constrângere politică

iulie 19, 2025
Facebook X (Twitter) Pinterest TikTok Instagram
© 2025 Gardianul Zilnic. Toate drepturile rezervate.
  • Politica de Confidențialitate
  • Termeni și Condiții
  • Contactează

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.