Vaccinarea reprezintă una dintre cele mai eficiente metode de prevenire a epidemiilor și bolilor infecțioase. Fiecare țară își alcătuiește un calendar de vaccinare, dar și o politică proprie în domeniul sănătății, care poate prezenta anumite variații. În programul național există o serie de vaccinuri împotriva anumitor boli, unde costurile sunt suportate de stat în totalitate. Sandra Alexiu, medic și președinte al Asociației Medicilor de Familie din București a explicat pentru Digi24 care sunt vaccinurile recomandate și opționale în România.

Calendarul de vaccinări se revizuiește periodic în fiecare țară din Uniunea Europeană (UE) sau Spațiul Economic European (SEE). În fiecare țară pot exista diferențe în ceea ce privește vârsta de administrare a vaccinului, grupele de populație ori numărul și momentul administrării dozelor.

Calendarul național de vaccinare

„România are prevăzute mai multe vaccinuri în programul național, iar pe lângă acestea există și o serie de vaccinuri care se pot face suplimentar (opțional), la cererea părinților, în urma recomandării medicilor de familie ori a celor pediatrii, care pot fi achiziționate separat.

Pe lângă vaccinurile din schema națională, recomandăm și aceste vaccinuri suplimentare, deoarece au aceleași beneficii importante pentru sănătatea copilului și se administrează în funcție de anumiți factori de risc/de vârsta copilului.

În acest moment, refuzurile, în ceea ce privește vaccinarea, nu mai sunt atât de vehemente, însă încă mai sunt părinți care ezită și nu sunt foarte siguri de anumite vaccinuri. Asta ne face pe noi, medicii, să acordăm mai multă atenție subiectului, să cerem mai multe informații pentru a afla care este sursa nelămuririlor și, implicit, să încercăm să-i consiliem pe părinți pentru a-i asigura că vaccinarea este benefică pentru sănătatea copiilor.

Sunt și mulți părinți care au înțeles importanța vaccinurilor și s-au hotărât să facă scheme de recuperare pentru ceea ce au pierdut”, a declarat medicul Sandra Alexiu.

Care sunt vaccinurile recomandate din prima zi de viața a copilului

Administrarea la timp a vaccinurilor poate reduce semnificativ riscul de îmbolnăvire și de complicații severe, care pot apărea în urma contactării unei boli infecțioase. Obiectivul vaccinurilor incluse în calendarul național este de a proteja sănătatea publică împotriva principalelor boli transmisibile precum hepatita B, tuberculoza, tetanosul, difteria, infecțiile pneumococice, rujeola sau rubeola.

Diferența în ceea ce privește calendarele de vaccinare în alte țări poate fi influențată de factori precum povara bolilor, structura, factori politici ori culturali, reziliența programului de vaccinare, cât și resursele sistemului de sănătate. Asta nu înseamnă că există diferențe în ceea ce privește substanța propriu-zisă, ori că unele sunt mai bune decât altele, ci că vaccinurile sunt adaptate la circumstanțe și sisteme de sănătate diferite.

Vaccinurile sunt administrate, gratuit, fie în maternitate, în primele zile de viață a sugarilor, fie în cabinetul medicului de familie. În România, vaccinarea se face conform următorului calendar:

  • În maternitate, în primele 24 de ore de viață – vaccin hepatitic B (Hep B);
  • În maternitate, în primele 2-7 zile de viață – vaccin de tip Calmette Guerrin (anti-tuberculoză BCG);
  • La 2 luni, la medicul de familie – Vaccin hexavalent, diftero-tetano-pertussis acelular-poliomelitic-Haemophilus B-Hepatitic (DTPa-VPI-Hib-Hep B) și vaccin pneumococic conjugat;
  • La 4 luni, la medicul de familie – Vaccin diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic-Haemophilus Bhepatitic B (DTPa-VPI-Hib-Hep. B) și Vaccin pneumococic conjugat;
  • La 11 luni, la medicul de familie – Vaccin diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic-Haemophilus Bhepatitic B (DTPa-VPI-Hib-Hep. B) și Vaccin pneumococic conjugat;
  • La 12 luni, la medicul de familie – Vaccin rujeolic-rubeolic-oreion (ROR);
  • La 5 ani, la medicul de familie – Vaccin rujeolic-rubeolic-oreion (ROR);
  • La 5-6 ani, la medicul de familie – Vaccin diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic (DTPa-VPI);
  • La 14 ani, la medicul de familie – Vaccin diftero-tetano-pertussis acelular pentru adulți (Tdap).

În situația în care vaccinul hepatitic B nu este disponibil pentru administrare în primele 24 de ore de la naștere, copiilor născuți din mame AgHBs pozitive li se va aplica temporar următoarea schemă de vaccinare:

  • La 6 săptămâni, de către medicul de familie – Vaccin diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic-Haemophilus Bhepatitic B (DTPa-VPI-Hib-Hep. B) doza I;
  • 30 de zile de la prima doză, de către medicul de familie – Vaccin diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic-Haemophilus Bhepatitic B (DTPa-VPI-Hib-Hep. B) doza II;
  • 30 de zile de la a doua doză, în cabinetul medicului de familie – Vaccin diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic-Haemophilus Bhepatitic B (DTPa-VPI-Hib-Hep. B) doza III.

La vârsta de 11 luni copiii vor fi vaccinați conform calendarului național de vaccinare, respectiv vor primi a IV-a doză de vaccin diftero-tetano-pertussis acelular-poliomieliticHaemophilus Bhepatitic B (DTPa-VPI-Hib-Hep. B).

Copiii născuți din mame AgHBs negative vor fi vaccinați conform calendarului național de vaccinare începând cu vârsta de 2 luni, fără a mai fi necesară recuperarea dozei de vaccin hepatitic B care nu a fost administrată la naștere.

Sursă info: Institutul Național de Sănătate Publică

Alte vaccinuri recomandate pentru copii, care se pot face opțional

Vaccinurile opționale/suplimentare se administrează în funcție de grupele de risc și la anumite vârste.

„De exemplu, virusul rotavirus este unul care produce tulburări digestive, diaree cu sângerări și se manifestă printr-o stare generală de rău. Odată contactat acest virus este posibil să provoace complicații grave la nivelul organismului, care să ducă chiar la deces, prin deshidratarea sugarului.

În mare măsură, acest virus se găsește și în spitale, iar dacă oamenii merg cu un copil pentru a-l trata de o altă boală, este posibil să contacteze virusul din spital. Pentru a preveni acest lucru, le recomandăm părinților să vaccineze sugarii.

Este un vaccin tip sirop, care se administrează pe gură, în două sau trei doze, în funcție de tipul de vaccin ales.  Vaccinul împotriva rotavirus se administrează doar în primele șase luni de viață și nu poate fi făcut mai târziu.

Noi, medicii, recomandăm și vaccinul suplimentar contra varicelei. Chiar dacă boala pare ușoară, dacă nu este făcută în copilărie, ci la vârsta adultă, aceasta poate căpăta aspecte grave și poate da complicații severe.

Uneori, după varicelă, pot exista afecțiuni precum encefalită sau chiar cazuri de accidente vasculare. De asemenea, să nu uităm că virusul rămâne în organism și se poate reactiva în viața de adult, chiar de vârstnic, și poate produce Zona Zoster, care este extrem de dureroasă și care afectează tot organismul, uneori chiar și la câțiva ani după apariția erupțiilor.

Mai recomandăm, în copilărie, până la 4 ani, dar și perioada adolescenței și la vârstnici, vaccinurile împotriva meningitei (vaccin meningococic), o boală gravă, care poate provoca deces în 48 de ore de la diagnostic dacă nu este tratată corespunzător. Persoanele vaccinate nu sunt afectate deloc de această boală.

De asemenea, sunt importante și vaccinurile în cazul persoanelor care călătoresc în alte țări.

Sunt țări care se află în continuare în incidențe mari ale unor boli precum malarie, febra galbenă sau poliomielită, iar pentru aceste boli există posibilitatea de a face vaccin în țară, înainte de a merge către destinație. Sunt centre specializate pentru vaccinare unde se eliberează un carnet în care sunt specificate vaccinurile”, a mai precizat medicul Sandra Alexiu.

Riscurile nevaccinării la timp

„Majoritatea sugarilor care fac vaccinurile la timp sunt protejați în proporție mare contra bolii. În situația în care nu se face vaccinarea la timp, și ne aflăm într-un focar, copiii riscă să facă boala respectivă (contra căreia nu au fost vaccinați) într-o formă ce implică simptome și complicații grave.

Cea mai frecventă afecțiune cu care ne confruntăm în prezent este rujeola. Sunt multe cazuri de rujeolă în România, pentru că, în general, vaccinarea la copii împotriva bolii a fost mai mică decât ar trebui, fie din cauza refuzului la vaccinare ori a unor explicații insuficiente despre importanța vaccinului.

Rujeola (sau pojar este același lucru) este o boală considerată ușoară, însă, din păcate, este o boală înșelătoare, pentru că pot apărea complicații grave, care să se manifeste mult mai târziu.

Practic, poți face rujeolă, fără probleme majore, cu simptome generale precum febră, ochi roșii, erupție pe piele, simptome care trec în câteva zile, însă la distanță de 10, chiar 15 ani poate apărea o paralizie progresivă, pentru că acest virus rămâne în organism și poate distruge sistemul nervos, în timp.

Paralizia progresivă produsă de rujeolă se numeste PESS, paralizie extensivă care se instalează progresiv, nu are niciun tratament și poate duce la deces. În prezent, există cazuri de paralizie progresivă (în Timișoara și zona Moldovei), care sunt apărute la o distanță de 10-12 ani de focarele, înainte de epidemie, care au fost în țară.

În prezent, vaccinul contra rujeolei nu se mai face singur, ci într-un vaccin combinat împotriva a trei boli, produse de trei tipuri de virusuri: rujeolă, rubeolă și oreion. Se face un vaccin la 12 luni și un rapel la 5 ani.

Dacă, între timp, o persoană face rujeola, este bine să se facă acest vaccin la minim o lună de la boală, pentru a exista protecție contra celorlalte două boli.”, a precizat sursa Digi24.

Efectele adverse ale vaccinurilor

„Există un tabel în care sunt listate toate efectele adverse ale tuturor vaccinurilor, de la cele mai simple și ușoare, care pot apărea în unele cazuri, până la cele care pot apăre sub formă mai violentă, în cazuri rare, sub forma unei reacții alergice sau de tip anafilactoid.

Efectele adverse este bine să fie raportate, deoarece semnalizarea acestora duce, automat, la îmbunătățirea prospectelor. Nu există cazuri de deces din cauza vaccinului.

Recomandăm părinților să citească prospectele, să raporteze efectele adverse, fie către medic, fie direct online, pentru că există această opțiune pe site-ul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANM).

Vaccinurile moderne sunt foarte bine purificate, în doze unice, într-o seringă care are un ac sudat, subțire, cu un vârf oblic. Toate acestea fac ca vaccinarea să producă extrem de puține reacții locale.

În general, nu ne așteptăm la reacții locale sau generale. Apar foarte rar, însă nu trebuie să sperie pe nimeni. Inocularea (introducerea) unui vaccin imită, de fapt, procesul prin care noi ne îmbolnăvim de la un microb, mai exact imită reacția inflamatorie produsă în organism. Când organismul are o reacție, înseamnă că sistemul lui imunitar este bun.

Dacă un copil face o reacție adversă la vaccinare, local sau face febră, este cel mai bun semn că sistemul lui imunitar funcționează bine și dacă ar fi făcut boală ar fi avut o reacție mai violentă.”, conchide medicul Sandra Alexiu, președinte al Asociației Medicilor de Familie din București

Share.
Exit mobile version