Plombele de amalgam sau de metal, așa cum mai sunt cunoscute în popor, sunt obturațiile închise la culoare, care se foloseau încă de acum zeci de ani pentru restaurarea dentară. În prezent, Uniunea Europeană a interzis folosirea acestui tip de material, iar specialiștii l-au înlocuit cu compozit de culoarea dintelui sau o încrustație ceramică. Medicul stomatolog Cristina Obreja a explicat pentru Digi24 ce sunt plombele metalice și de ce conținutul lor este periculos pentru organism.
Amalgamul este un produs metalic obținut prin topirea mai multor metale (un aliaj) și este folosit în stomatologie de peste 150 de ani pentru a restabili molarii aflați în zona din spatele gurii.
Ce sunt plombele de amalgam (metalice)
„Plombele de amalgam sunt, de fapt, un aliaj complex care conține mai multe metale printre care și cupru, argint, staniu, dar și mercur într-un procent mai mare. La bază, acest aliaj este unul instabil deoarece, mercurul din compoziție se vaporizează, în mod constant, din plombă, pe tot parcursul existenței sale în gură.
Mai exact, ori de câte ori o persoană mestecă, atunci când se produce o frecare naturală asupra plombei, sau ingerează alimente fierbinți începe această vaporizare, respectiv se eliberează mercur. În acel moment, persoana în cauză, inhalează o cantitate de mercur, ea ajunge în sânge și, ulterior, către alte organe ale corpului.
În ultimii ani, în România, plombele metalice nu au mai fost folosite, însă s-au utilizat pe scară largă acum 15-20 de ani și, din acest motiv, în prezent, încă mai sunt persoane care au astfel de plombe (obturații).”, a explicat medicul Cristina Obreja.
Persoanele care încă mai au plombe de amalgam ar trebui să meargă la medic
„Plombele metalice au fost populare de-a lungul timpului datorită faptului că materialul are un preț scăzut și este rezistent. Însă, mai important decât aceste aspecte, plombele de amalgam au fost interzise în UE din ianuarie 2025, din cauza toxicității lor asupra organismului.
Înainte să îndepărteze orice plombă din amalgam, pacienții ar trebui să se informeze despre procedură, deoarece există câțiva pași esențiali pe care medicul trebuie să îi facă, drept măsuri de siguranță, pentru binele pacientului și, implicit, al medicului.
În caz contrar, dacă în momentul îndepărtării plombei, prin frezare, pilitura ajunge în contact cu mucoasele și pielea pacientului, și este inhalat mercurul, atunci se poate produce o intoxicare la nivelul organismului pacientului.
Astfel, pentru îndepărtarea plombeleor metalice se izolează dintele cu o digă specială (sistem de izolare cu folie elastică), pacientul deține un echipament impermeabil pentru a nu ajunge pilitura la nivelul pielii și se face aspirație continuă în timp ce se lucrează, astfel încât vaporii să nu ajungă să fie inhalați, nici de către pacient, nici de către medic.”, a declarat medicul stomatolog
Plombele cu amalgam au fost interzise în Uniunea Europeană din ianuarie 2025
Normele actuale interzic deja utilizarea amalgamului dentar pentru tratarea dinților în cazul copiilor sub 15 ani și al femeilor însărcinate sau care alăptează.
Potrivit noilor norme, se extinde interdicția pentru a include toți cetățenii din Uniunea Europeană începând cu 1 ianuarie 2025.
(Se vor aplica excepții atunci când utilizarea amalgamului dentar este considerată strict necesară de către medicul stomatolog pentru a răspunde unor nevoi medicale specifice ale pacientului.)
Exportul de amalgam dentar va fi interzis începând cu 1 ianuarie 2025, iar interdicția privind producerea și importul în Uniunea Europeană se va aplica de la 1 iulie 2026.
Potrivit normelor actualizate, Comisia Europeană va revizui derogările privind utilizarea amalgamului dentar până la 31 decembrie 2029, ținând seama de disponibilitatea alternativelor fără mercur.