Preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a discutat sâmbătă timp de aproximativ 40 de minute cu omologul său rus Vladimir Putin, a anunţat palatul prezidenţial brazilian, adăugând că Putin a împărtăşit informaţii despre discuţiile sale cu Statele Unite şi „eforturile recente de pace între Rusia şi Ucraina”, relatează Reuters.

Liderii au discutat, de asemenea, despre cooperarea lor în cadrul grupului BRICS al ţărilor emergente şi „au discutat despre actualul scenariu politic şi economic internaţional”.

Conversaţia cu Lula este cea mai recentă dintr-o serie de apeluri telefonice între Putin şi liderii străini din ultimele zile, înaintea întâlnirii preconizate a preşedintelui rus cu preşedintele american Donald Trump, săptămâna viitoare.

Putin a vorbit vineri cu liderii Chinei şi Indiei, ambele ţări membre ale grupului BRICS al naţiunilor în curs de dezvoltare, precum şi cu alţi preşedinţi din Asia Centrală şi Europa, pentru a-i informa cu privire la contactele sale cu Statele Unite în legătură cu războiul din Ucraina.

Lula se află într-o dispută publică cu Trump de când Statele Unite au impus taxe vamale de 50% asupra importurilor de produse braziliene, pe care Trump le-a asociat cu o presupusă „vânătoare de vrăjitoare” împotriva aliatului său şi fostului preşedinte de dreapta al Braziliei, Jair Bolsonaro. Importurile americane de anumite produse braziliene, precum sucul de portocale şi avioanele, au beneficiat de o taxă mai mică.

Trump a ameninţat ţările BRICS cu tarife suplimentare de 10% luna trecută, în contextul summitului grupului de la Rio de Janeiro din iulie.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version