Ucraina a anunțat evacuarea a sute de persoane din Korabel, un district al orașului Herson, din sudul Ucrainei, după ce Rusia a avariat grav, săptămâna trecută, singurul pod care lega suburbia de restul orașului. Atacul asupra podului a stârnit temeri că rușii intenționează să recucerească Herson, anunță Politico. Rusia a ocupat orașul cu 300.000 de locuitori în primele zile ale atacului său la scară largă asupra Ucrainei, în 2022, dar a fost alungată ulterior. Între timp, au loc pierderi de cealaltă parte a baricadei, Ucraina anunțând că a ucis 12 soldați în regiunea Krasnodar din Rusia, conform Kyiv Independent.
„Au mai rămas aproximativ 600 de persoane din cele 1.800 care locuiau acolo înainte de atac. Cel puțin 200 vor fi evacuate astăzi. Iar rușii continuă să atace podul și zona chiar în timpul evacuării”, a declarat, vineri, Oleksandr Tolokonnikov, șeful adjunct al administrației regionale din Herson.
Cele câteva persoane rămase în Korabel nu au gaz, electricitate, magazine deschise sau transport public.
Menținerea controlului asupra orașului, situat pe malul îndepărtat al râului Dnipro, s-a dovedit a fi foarte dificilă pentru Rusia, iar orice forțe care s-ar întoarce ar întâmpina aceleași provocări. „O încercare de a debarca trupe în zona Korabel, după distrugerea podului, pare a fi sinucidere curată – va fi dificil să se extindă capul de pod și să se mențină controlul asupra lui. Dnipro este un obstacol serios. Ar fi o zonă mortală”, a declarat Mykola Bielieskov, cercetător la Institutul Național Ucrainean pentru Studii Strategice.
Distrugerea podului nu va avea un efect semnificativ asupra capacității armatei ucrainene de a proteja Herson, a declarat însă colonelul Vladislav Voloshin, purtătorul de cuvânt al comandamentului armatei ucrainene din sud.
„Delta Dnipro este sub controlul Forțelor de Apărare ale Ucrainei. Așadar, pentru a ajunge în districtul Korabel, rușii ar trebui să treacă de mai multe insule, mai multe strâmtori și de râul principal, și abia apoi să debarce pe țărm”, a spus Voloshin, adăugând că forțele ucrainene au respins toate încercările anterioare ale rușilor de a cuceri insulele din râul Dnipro.
Forțele ruse din zonă s-au regrupat, însă. „Sunt peste tot, încercând să debarce trupe aproape pe fiecare insulă”, a spus Voloshin, dar a adăugat: „Îi detectăm pe cei care încearcă să atace și îi înecăm în râu”.
Lista de dorințe a lui Putin
În ciuda acestor dificultăți, Bilieskov susține că ar putea exista presiuni asupra armatei ruse, din partea Kremlinului, pentru a întreprinde un atac spectaculos care să șteargă memoria înfrângerii din 2022 de la Herson.
În ciuda eliberării sale în 2022, orașul, care are acum doar 65.000 de locuitori, a fost supus unui atac susținut al Rusiei de pe malul stâng al Dnipro cu mortiere, bombe planante și atacuri neîncetate cu drone, multe dintre ele folosite pentru a vâna civili, în ceea ce se numește „safari uman”.
Pentru Vladimir Putin, pierderea orașului Herson a fost o lovitură dură, deoarece era singura capitală regională capturată de ruși în 2022. Este, de asemenea, una dintre cele cinci regiuni ucrainene pe care Kremlinul le-a anexat ilegal și pe care Putin le dorește sub controlul deplin al Rusiei.
„Ceea ce se întâmplă acum în Herson este atât o tactică de distrugere a civililor, cât și o răzbunare”, a spus Tolokonnikov. „Chiar ieri (n.r. joi), au folosit nouă bombe planante împotriva zonelor rezidențiale din Herson”, a spus Voloshin. „În plus, inamicul a crescut numărul atacurilor cu drone FPV împotriva orașului și a suburbiilor sale de la 200-220, la 300 pe zi. Autoritățile locale acoperă acum toate drumurile-cheie și punctele de comunicație cu plase anti-drone.”
Ucraina a ucis 12 soldați în regiunea rusă Krasnodar
Serviciul de informații militare al Ucrainei (HUR) a atacat o brigadă rusă de apărare aeriană în orașul Afipsky din regiunea Krasnodar Krai din Rusia, pe 8 august, a declarat o sursă HUR pentru Kyiv Independent. Operațiunea a vizat Brigada 90 de rachete antiaeriene a Rusiei, care a fost implicată în atacurile rusești din regiunile Herson și Zaporojia, potrivit sursei.
Două explozii în apropierea unui punct de control au ucis cel puțin 12 soldați ruși și au rănit zeci, a spus sursa. Echipamentele militare rusești au fost, de asemenea, distruse.
Canalele rusești de Telegram au raportat că sirenele de raid aerian au sunat în mai multe așezări din regiunea Krasnodar în dimineața zilei de 8 august, din cauza unei amenințări cu drone. Detaliile operațiunii rămân necunoscute.
Krasnodar Krai, situat la est de Crimeea ocupată, a devenit o țintă din ce în ce mai frecventă a atacurilor cu drone ucrainene. Infrastructura militară a regiunii este esențială pentru operațiunile aeriene ale Rusiei în sud și deasupra Mării Negre. Pe 7 august, drone ucrainene au lovit și avariat rafinăria de petrol Afipskiy, a raportat Statul Major General al Ucrainei.
Editor : C.A.