Exploratorul britanic Pen Hadow, singura persoană din lume care a călătorit pe jos de unul singur din Canada până la polul nord geografic, a povestit cum s-a întâlnit de 35 de ori cu urși polari în expedițiile sale, reușind într-unul din incidente să alunge animalul înfometat, ajutându-se doar de o cratiță, potrivit relatărilor făcute de aventurierul britanic pentru The Guardian.
„Am învățat cum să mă descurc cu urșii de-a lungul anilor. Cu toate că iau o pușcă de vânătoare cu cartușe speciale – le folosesc ca să îi sperii – nu am împușcat niciodată un urs cu un glonț”, a povestit Hadow (63 de ani). „S-a întâmplat însă o dată ca cel mai apropiat lucru la îndemână să fie cratița mamei mele.”
Incidentul a avut loc în 1990, când Hadow avea doar 28 de ani, și era la începutul carierei sale de explorator al regiunilor polare. Se afla pe coasta de est a insulei Spitsbergen, cea mai mare insulă din arhipelagul Svalbard din Norvegia.
Mulți urși polari se adună primăvara în Svalbard pentru sezonul de împerechere, iar când un urs este înfometat „devine practic o rachetă ghidată care vânează carne – te poate mirosi de la mulți kilometri depărtare”.
„Dacă ești nespălat într-un cort întunecat pe banchiza plutitoare, felul în care arăți (și miroși) nu este foarte diferit de o morsă de mari dimensiuni”, a povestit Hadow.
Exploratorul britanic a spus că, deși este o persoană care doarme de obicei foarte profund, atunci când pleacă în explorare, este mereu în stare de alertă și se trezește foarte ușor.
„Timp de trei sau patru nopți m-am tot trezit pentru că am crezut că am auzit scârțâitul labelor de urs în zăpadă”, a spus Hadow.
În ziua în care s-a trezit față în față cu ursul polar, Hadow tocmai ce termina de servit micul dejun în cortul său. Își făcuse terci cu cratița mamei lui. Reșoul portabil era încă pornit și făcea foarte mult zgomot.
„Când l-am închis, inițial era liniște. Apoi, am auzit scârțâitul în zăpadă. Din cauza precedentelor alarme false, mă simțeam destul de nonșalant când am deschis cortul.”
„A fost un șoc teribil să văd un urs polar uriaș că se uită la mine, la distanță de un braț”, a povestit Hadow. „Aveam o armă încărcată în cort cu care să îl sperii, dar arma era în spatele meu și știam că dacă m-aș fi întors să o iau, vizitatorul meu înfometat putea să mă atace.”
Hadow a apucat primul instrument pe care îl avea la îndemână – cratița cu resturile rămase de la mic dejun. Ținând cu o mână cortul deschis și cratița în cealaltă mână, Hadow a lovit ursul polar în cap cât de tare a putut.
„Îmi aduc aminte clar cum s-a uitat urât la mine și și-a înclinat capul într-o parte aproape întrebător. Cred că zgomotul cratiței l-a speriat la fel de mult ca impactul – puteam amândoi să auzim reverberațiile.”
În timp ce Hadow se gândea dacă să îl mai lovească o dată sau nu, ursul polar s-a întors pe loc și a fugit. Elementul-surpriză este crucial atunci când înfrunți un urs polar.
Hadow a povestit că s-a aflat de mai multe ori în situația în care un urs polar trăgea aer în piept pregătindu-se să atace. „Respirația grea sună ca metroul de la Londra. Atunci este momentul când trebuie să folosești arma cât mai eficient – îți ții emoțiile în frâu și tragi imediat deasupra capului său.”
„Cel mai important lucru este să ții minte că ei sunt mai îndreptățiți să fie acolo decât tine. Urșii polari reprezintă megafauna carismatică a Oceanului Arctic – și acum mi-am dedicat viața militând pentru protejarea lor și a habitatului lor”, a povestit Hadow.
„Au fost momente când, fiind singur în Arctica, m-am simțit mai conectat cu lumea înconjurătoare decât oriunde altundeva. Mi se frânge inima pentru că, din cauza topirii rapide a banchizei, am văzut un habitat sălbatic pe care alții s-ar putea să nu îl mai vadă niciodată.”
Editor : Raul Nețoiu