Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că reprezentanţii celor peste 30 de ţări care s-au reunit joi la Paris au convenit „în unanimitate” că sancţiunile împotriva Rusiei nu ar trebui ridicate până când „pacea nu va fi clar stabilită” în Ucraina, relatează POLITICO.
Reuniunea de joi a avut loc după ce administraţia preşedintelui american Donald Trump a semnalat că ar putea fi dispusă să relaxeze sancţiunile împotriva Moscovei ca un stimulent pentru a determina Moscova să semneze un acord de încetare a focului în Marea Neagră.
Liderii europeni au arătat clar că doresc să păstreze sancţiunile ca pârghie împotriva Rusiei, despre care mulţi cred că nu negociază cu bună-credinţă.
„Ucraina a avut curajul să accepte o încetare a focului necondiţionată de 30 de zile”, a declarat Macron. „De la această decizie şi de la anunţul ucrainean, nu a existat niciun răspuns rusesc. Au existat noi condiţii puse (de ruşi) pentru o încetare a focului mult mai limitată şi ipotetică”, a arătat preşedintele francez.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].