Ministerul Afacerilor Externe anunţă că toate buletinele de vot înregistrate în cadrul secţiilor de votare din străinătate la primul tur al alegerilor prezidenţiale au fost expediate către Biroul electoral nr. 48 pentru secţiile de votare din străinătate. Astfel, luni, la Biroul electoral se vor afla peste 97% dintre voturile exprimate în străinătate.
”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că toate buletinele de vot înregistrate în cadrul secţiilor de votare din străinătate la primul tur al alegerilor pentru Preşedintele României din data de 24 noiembrie 2024 au fost expediate către Biroul electoral nr. 48 pentru secţiile de votare din străinătate. Misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României au utilizat, în acest scop, cele mai rapide şi totodată sigure dintre soluţiile de transport identificate, în funcţie de specificul fiecărei situaţii, de zonele geografice şi de fusul orar”, a transmis MAE, duminică, într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, luni, la Biroul electoral se vor afla peste 97% dintre voturile exprimate în străinătate.
MAE anunţa, vineri, că a început expedierea către Biroul electoral nr. 48 pentru secţiile de votare din străinătate a buletinelor de vot cu voturi valabil exprimate şi voturi nule la primul tur al alegerilor prezidenţiale, fiind utilizate ”cele mai rapide dintre soluţiile de transport identificate”. Iniţial, ministerul arăta că expedierea va continua inclusiv în 3 decembrie.
Curtea Constituţională a decis în şedinţa de joi să solicite reverificarea şi renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi pe cele nule la alegerile prezidenţiale.
Editor : M.C