Fostul premier Marcel Ciolacu avertizează că România se află în pragul unei crize economice, acuzând actualul guvern că nu are un plan coerent de redresare. Deputatul PSD susține că, în acest moment, nu există un plan economic real, nu s-a făcut nicio reformă, iar tot ceea ce se întâmplă este împotriva românilor.
Fostul premier critică guvernul Bolojan acuzând că nu are un plan economic și că o „problemă bugetară” a fost transformată „aproape într-o criză economică”.
„În acest moment, noi nu avem un plan economic, iar o problemă bugetară am transformat-o aproape într-o criză economică, ceea ce este foarte grav. Cifrele nu mint niciodată. Oamenii mai mint, cifrele nu mint. A scăzut consumul cu 7%. Astăzi am mai văzut o ştire, în luna august, în Germania, producţia industrială a scăzut cu 4,3%, Germania fiind partenerul principal al României. Nu poţi să mergi pe creştere economică în acest moment decât prin consum şi prin investiţii. La nivelul de investiţii aveam în buget prinşi 149 de miliarde şi în acest moment suntem la nivelul de investiţii de 77 de miliarde (…). Din punctul meu de vedere, nu vom ajunge la investiţii de 149 de miliarde. (…) Ceea ce se întâmplă acum este şi împotriva companiilor şi străine şi româneşti, dar şi împotriva românilor”, a declarat Marcel Ciolacu la Gândul Live.
Atenţionat că liberalii nu vor vota planul PSD cu măsuri de relansare economică, el a spus că „o să ajungem într-o criză economică, spre acest lucru duc toate cifrele”.
„A mărit TVA? Inflaţia eu am luat-o la 10,3 şi am lăsat-o la 5,5 şi acum e aproape 10%, în trei luni de zile. În 100 de zile, nu? Dacă dăm jos inflaţia la încasările de la TVA, sunt cifre publice, sunt la Ministerul de Finanţe pe site, vedem o scădere la încasări la TVA cu 3% şi ca pondere la PIB-ul României cu aproape 4,4% scădere, la construcţia PIB-ului României. Cu alte cuvinte, am crescut TVA-ul şi am încasat mai puţin, dar am acoperit din inflaţie. Dar la sfârşitul anului va veni deflatorul şi vom vedea creşterea economică pe real”, a adăuga fostul premier.
Ciolacu a subliniat că creșterea TVA-ului a fost o greșeală „fantastică” și că nu s-a făcut nicio reformă, urmând ca acest cuvânt să fie asociat în curând cu „concedieri colective”.
„Să vii cu toate aceste ştiri apocaliptice numai ca să astupi nişte măsuri… părerea mea, o greşeală fantastică creşterea TVA-ului şi o inechitate socială, pentru că cumva ai distribuit în mod egal şi la cei care au venituri mari şi la cei care au venituri mici tot efortul, ai scăzut puterea de cumpărare. Avem cred că la energie facturile duble, avem venituri mai mici, normal că ai şi încasări mai mici. Deci nu s-a căutat echilibru economic, a fost un joc doar de imagine şi de a crea un salvator al României, fiindcă mai avem puţin şi în dreptul cuvântului ‘reformă’ o să punem ‘concedieri colective’. Când se va mai vorbi în România la anul despre reforme, lumea se va speria, înseamnă că vin concedierile. Reformele înseamnă cu totul şi cu totul altceva. Nu s-a făcut absolut nicio reformă, nu e nimic închegat în acest moment”, a susţinut deputatul PSD.
Potrivit acestuia, singurul plan de relansare economică în acest moment este lucrat de Partidul Social Democrat, iar deficitul în România exista „de ani buni”.
„Deficitul în România este de ceva ani buni. Au mai trecut vreo patru prim-miniştri. Dar, cu adevărat, ghinionul a făcut că am fost singurul prim-ministru PSD, că până acum au fost numai prim-miniştri PNL. Nimeni nu mai întreabă, totuşi, când aveam deficit de 9% şi datoria publică a explodat de la 34% la 47%, vreo 200 de miliarde împrumutaţi într-un an şi câteva luni, nu ne mai aducem aminte de miliardele cheltuite pe vaccinuri”, a spus Ciolacu.
El a subliniat că a cheltuit miliarde, dar „pe autostrăzi” și a făcut precizări despre cheltuielile din fondul de rezervă: „Cu adevărat, eu am cheltuit miliarde, dar pe autostrăzi. A venit şi minciuna aia cu fondul de rezervă, de toată lumea a confundat fondul de rezervă al primului ministru, parcă primul ministru împărţea el banii. Am venit şi le-am arătat că toţi banii s-au dus, de fapt, în sănătate, educaţie. (…) România intră în incapacitate de plată într-o singură variantă: în cazul unei crize politice de lungă durată, cum este în Franţa în acest moment. Dacă am avea o criză politică de şase luni, opt luni, spre un an de zile, cu adevărat România ar intra. (…) Iar PSD-ul a decis să intre la guvernare într-un moment complicat”, a adăugat fostul premier.
Editor : M.I.