Tanczos Barna a declarat că este de acord cu reforma administrativă, însă nu cu desfiinţarea primăriilor, pentru că acestea au dezvoltat o identitate locală. Vicepremierul UDMR consideră că poate fi făcută o altfel de organizare a activităţii primăriilor, o eventuală comasare a serviciilor specifice, cum ar fi urbanism, contabilitate, fond funciar.

„Eu sunt de acord cu reforma administrativă, dar nu în sensul desființării comunelor sau orașelor sau alipirii unor comune de dragul de a face reformă. Cred că în sistemul administrației locale există deja câteva posibilități.

De aducere sub aceeași umbrelă a unor servicii care să fie prestate pentru mai multe primării. Într-o microregiune, de exemplu, dacă urbanismul este gestionat de o asociație de dezvoltare intercomunitară, dacă activitatea economică de contabilitate și de ceea ce face un director economic sau o primărie la 3-4 primării, din punctul meu de vedere, se poate organiza la fel cu se organizează la 10-20 de firme de către o echipă specializată. La fel și problemele de fond funciar, la un moment dat pot fi aduse sub aceeași umbrelă, ca să nu avem în fiecare primărie specialiști angajați pe această problemă”, a explicat Tanczos Barna, marți seară la TVR Info.

Citește și: Guvernul trebuie să decidă până în octombrie reducerile de personal din instituțiile centrale. Bolojan: Cât mai repede posibil

Tanczos Barna a nai spus de ce UDMR nu dorește desființarea primăriilor, ci să se meargă pe ideea de a se găsi soluții de reformă la nivel local.

„Din punctul nostru de vedere, al UDMR, este o alternativă la o reforma administrativă, așa cum propun alți colegi din coaliție, de desființare a primăriilor. După ce trecem de acest prim hop cu reducerea cheltuielilor, cred că acesta este provocarea cea mai mare, să găsim soluții de reformă care nu distrug tot ce înseamnă comunitate locală. Vrând, nevrând, aceste primării, comune și-au dezvoltat o identitate, o cultură locală, o apartenență la comunitate”, a completat el.

Citește și: Un lider PSD îl ironizează pe Ilie Bolojan: „M-a surprins schimbarea la față a premierului”

Vicepremierul UDMR a adăugat că nu crede că „trebuie toate distruse de dragul de a spune: «domnule, am rezolvat mare lucru»”. Nu am rezolvat mare lucru, chiar dacă desființăm cele care sunt, nu știu, sub 1.500 de cetățeni sau ceva de genul, cum au propus unii în Parlament.

Citește și: Lasconi critică Guvernul: Peste 3 ani vom avea o majoritate de izolaționiști în Parlament. De acolo până la o dictatură e doar un pas

Editor : Ana Petrescu

Share.
Exit mobile version