Imagini care dau fiori și celor mai duri dintre noi au scos la iveală un spital al umilinței și degradării umane în România anului 2025. Secțiile de psihiatrie de la spitalul Municipal Târnăveni sunt descrise de cei care au ajuns acolo drept…lagăre. Saloane imense, unde stau aliniate zeci de paturi și o singură baie. Personalul medical le-a dat și un nume, care vine să confirme condițiile inumane – spun că duc pacienții „la ciurdă”, termen folosit pentru animale. În tot aces timp, managera spitalului și primarul din Târnăveni, soț și soție, spun că bolnavii sunt tratați cum trebuie. Echipa Pacient în România a reușit să filmeze în acest spital și să stea de vorbă cu pacienții.
Anul 2025. O secție de psihiatrie din România. Este la spitalul din Târnăveni, unde am ajuns la invitația managerului spitalului. Ne-a chemat ca să combată imaginile apărute în spațiul public după vizita neanunțată a celor de la Consiliul de Monitorizare și a Georgianei Pascu, de la „Pledoarie pentru Demnitate”.
Agitația din spital nu are legătură cu nevoile pacienților, ci cu controalele anunțate de Ministerul Sănătății, deși managerul spune că renovarea era programată.
Reporter Digi24: Acum ați avut bani și cu câteva zile înainte nu, asta zic. Că nu înțeleg cum ați rezolvat atât de repede.
Daniela Pop, șef secție psihiatrie, Spitalul Municipal Târnăveni: Deci, asta zic, asta este o întrebare la care vă poate răspunde directorul economic.
Intrăm în saloane, spații imense cu zeci de paturi. Suntem însoțiți de manager și încă o persoană din conducere care ne atenționează că ne va filma în permanență.
De Dumnezeu își leagă echilibrul și alți pacienți. Universul lor cel mai apropiat înseamnă un pat și o noptieră pe care cel mai adesea am văzut icoane și Biblie.
Spitalul ar trebui să fie doar un loc de tranziție, nu un spațiu al abandonului, dar nimeni nu luptă pentru ca viața acestor oameni să fie mai bună. Conducerea spitalului recunoaște că nu a făcut demersuri scrise pentru externarea acestor pacienți și transferarea lor în servicii adecvate.
Reporter Digi24: Ați anunțat Consiliul Județean, Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii…?
Zsuzsanna Megheșan, manager spital municipal Târnăveni: Păi, toată lumea știe de situație, la nivel național.
Reporter Digi24: Da, toată lumea știe. Ați făcut scris?
Zsuzsanna Megheșan: Scris n-am făcut. Nu, n-am făcut. Verbal, am discutat. Scris n-am făcut și nici n-o să fac, să știți.
Reporter Digi24: De ce?
Zsuzsanna Megheșan: Pentru că din moment ce nu ai ce să faci cu ei…
Reporter Digi24: În ce sens?
Zsuzsanna Megheșan: Adică nu ai efectiv… Îți trebuie legiferată o chestie ca să poți să implementezi un lucru.
O declarație dezarmantă pentru felul cum sunt priviți acești oameni, ca o categorie care trebuie doar ținută în viață cu nevoi minime, de multe ori nici acestea, după cum ne-a mărturisit o fostă pacientă, internată aici două săptămâni la sfârșitul anului trecut.
„A venit o asistentă, care zicea că „Acum te ducem la ciurdă.” Ciurda, cuvântul ăsta care se folosește la un grup de animale, la porci sau la vite. A doua zi am fost dusă în sala aia mare, unde era ca în lagăr. Și pe din afară încuiată, la ciurdă”, povestește una din pacientele spitalului din Târnăveni.
Femeia lucrează acum într-o clinică de recuperare din Germania, unde este ajutor de asistentă. Spune că nu poate uita ce a trăit la spitalul din Târnăveni.
„La duș n-a fost nimeni. În două săptămâni am văzut o singură dată că au fost dezbrăcate toate femeile. Doamne, ce m-am îngrozit! Dar nu aveai nimeni săpun, n-am văzut la nimeni să aibă șampon sau măcar prosop”, mai spune fosta pacientă.
Zsuzsanna Megheșan, manager spital municipal Târnăveni: Sunt pacienți care mănâncă săpun.
Reporter Digi24: Produsele de igienă cum ajung la ei?
Zsuzsanna Megheșan: Sunt pacienți care au la ei produse, cei care pot să-și gestioneze singuri, cât de cât, starea lor și să-și întrețină igiena corporală, dar sunt pacienți care nu pot și atunci sunt ajutați de personal și toate produsele de igienă sunt la personal, deci le dau în momentul în care merg la baie.
Condițiile în care trăiesc acești oameni îi împing pe unii spre gesturi extreme, așa cum s-a întâmplat cu un pacient în luna octombrie, găsit mort în curtea spitalului.
„Noi nu putem să prevedem riscul suicidar, pentru că dacă cineva vrea realmente să-și facă rău, o să-ți ascundă chestia asta și nu o să-ți spună”, afirmă Daniela Pop, șef secție psihiatrie, Spitalul Municipal Târnăveni.
„Nu l-a văzut nimeni pentru că personalul e insuficient”, declară despre cazul respectiv, sub protecția anonimității, o fostă pacientă a unității medicale.
„Se încearcă o reformă în domeniul sănătății mintale, dar încă nu este concretizată. Nu știu dacă o inițiativă de a face ceva trebuie să vină de la o persoană fizică”, mai precizează șeful secției de psihiatrie.
În timp ce ne aflam în spital și ni se spunea că nu se poate face nimic pentru acești oameni, Ministerul Sănătății deja începuse controalele.
„Doamne, sfinte! Eu am crezut că alea nu-s adevărate imaginile. Sincer”, declară unul din membrii echipei de control a ministerului.
Condițiile din spital au fost acceptate inclusiv de DSP, care a avizat un plan de conformare cu termen până la sfârșitul anului viitor.
„Ne-am asumat și noi acest plan de conformare. Există într-adevăr o supraaglomerare a paturilor. Noi verificăm din punct de vedere a condițiilor igienico-sanitare ca și număr de pacienți. Spitalul are o structură aprobată de către Ministerul Sănătății”, a declarat conf. Iulius Moldovan, șeful DSP Mureș.
Deși a fost de acord cu aceste condiții, după apariția imaginilor în spațiul public, DSP a dat sancțiuni.
Conf. Iulius Moldovan, șeful DSP Mureș: 30.000 de lei, aplicată o sancțiune pentru aspectele constatate în ocazia controlului.
Reporter Digi24: Și pentru saloanele astea?
Conf. Iulius Moldovan: Da, și pentru asta.
Reporter Digi24: Practic, DSP a sancționat ce DSP a autorizat.
Conf. Iulius Moldovan: Am… am făcut un control pe baza unei… la o sesizare.
Condiții mai bune pentru pacienții care nu mai au familii și case ar trebui să ofere, potrivit legii, primăriile și consiliile județene. La Târnăveni, primăria este condusă de soțul managerului spitalului, care spune că nu are variante mai bune, iar de la Consiliul Județean nu am reușit să dăm de nimeni.
Sorin Megheșan, primar Târnăveni: Atâta timp cât persoanele respective beneficiază de alimentație, beneficiază de tratament medicamentos, de îngrijirea lor, nu… nu văd care e problema.
Reporter Digi24: Deci soluția este că rămân în spital?
Sorin Megheșan: Da, ăsta e adevărul. Nu trebuie să ne ascundem. Eu nu am legislație să fac pentru acei oameni.
„Pentru că în momentul în care privezi de libertate aproape 300 de oameni pe motiv de lipsă de locuințe sau servicii de locuire incluzivă și servicii de psihiatrie comunitară, asta se numește închisoare socială”, spune Georgiana Pascu, de la „Pledoarie pentru Demnitate”.
Potrivit datelor existente, 20% dintre pacienții din spitalele și secțiile de psihiatrie din România nu ar trebui să fie acolo. În cazul celor de la Târnăveni, Ministrul Sănătății spune că săptămâna aceasta va face public raportul controlului, iar o comisie formată din mai mulți psihiatri a evaluat fiecare pacient pentru a vedea ce soluții există în funcție de nevoi. Aceste persoane ar trebui să stea în secții de psihiatrie cel mult trei săptămâni, nu toată viața.




