Premierul României, Ilie Bolojan, a anunțat miercuri că va crește norma didactică a profesorilor cu două ore. „Nu afectează drepturi salariale din educație, dar se vor reașeza numărul de ore predate, va fi un efect financiar”, a precizat prim-ministrul. Premierul a anunțat și modificarea sistemului de burse pentru elevi, având în vedere că „în ultimii ani a fost o creştere care nu poate fi suportată.”

„Vom propune creșterea normei didactice cu două ore, față de ceea ce avem astăzi în învățământul preuniversitar și în cel universitar. Asta înseamnă că din cele 40 de ore pe săptămână pe care un cadru didactic trebuie să le petreacă la școală sau pentru școală, în loc de 16 ore la clasă va preda 18 ore, în loc de 18 ore ar urma să predea 20 de ore”, a anunțat Bolojan.

„Aceasta nu afectează drepturi salariale din educație, dar se vor reașeza numărul de ore predate, va fi un efect financiar. Numărul de ore care sunt astăzi la plata cu ora, care calculate în norme înseamnă peste 30.000 de norme didactice, va fi mult mai redus, foarte probabil se va reduce la jumătate și per ansamblu statul va face niște economii, care vor fi direcționate tot către zona de educație în anii următori”, a mai spus prim-ministrul.

„Avem clase întregi care au burse de merit, dar la Bacalaureat iau note de 5 şi 6”

Premierul Ilie Bolojan a anunţat și o reformă a burselor, precizând că în ultimii ani a fost o creştere care nu poate fi suportată.

„Ştiu că nu este o chestiune populară, dar trebuie să fim din nou corecţi. În ultimii ani, aşa cum am spus, a fost o creştere care nu poate fi suportată a burselor, mai ales pentru elevi. Gândiţi-vă că acum trei ani de zile aveam o sumă totală pentru burse pe România de 188 de milioane de lei şi anul trecut, evident şi anul acesta, am ajuns la o sumă care înseamnă 4,7 miliarde de lei. Deci este o creştere de zeci de ori şi, în afară de faptul că este o sumă foarte mare pe care nu ne-o putem permite, gândiţi-vă, deci, aproape un miliard de euro doar pe bursele elevilor, am ajuns ca printr-o aplicare neconformă să avem clase întregi care au burse de merit, adică peste 9,50, dar care la Examenul de Bacalaureat iau note de 5 sau 7 sau, mai rău, nu-şi iau Bacalaureatul. Sigur, se pune întrebarea când a fost notarea corectă – la Bacalaureat sau la o clasă în care toată lumea sau foarte mulţi aveau burse de merit. Nu mai ştim ce înseamnă meritul. La fel stau lucrurile şi la celelalte burse, burse de rezilienţă, şi vom rămâne, deci, cu cele două burse care se cuvine să rămână, bursele de merit, dar acordate pe merit într-un număr limitat. Gândiţi-vă la premiile pe care le luam, cei care am prins alte vremuri. Iar cele sociale vor fi, într-adevăr, alocate pe criterii care ţin de sprijinirea copiilor, care provin din familii defavorizate”, a declarat premierul.

Editor : A.P.

Share.
Exit mobile version