Tehnicianul Marius Şumudică şi-a felicitat jucătorii după victoria obţinută de Rapid, scor 5-0, cu Farul, în Superligă, însă a subliniat că este nevoie ca echipa sa să reuşească şi alte victorii.

”Felicit jucătorii, este victoria lor, am fost agresivi, şi-au dorit victoria. Sunt bucuros, dar încă nu am realizat nimic, să sperăm că începem să urcăm de aici. Am fos o echipă, o familie, toată lumea a muncit. Sunt mândru de ei, le-am spus şi la mijlocul terenului, când i-am strâns. Mă bucur că şi fanii au fost bucuroşi, le-am dedicat victoria. E un scor mare, dar sunt doar trei puncte. Eu sunt cel din spatele cortinei, ei sunt actorii principali”, a declarat Şumudică, după meci.

Echipa bucureşteană Rapid a învins luni seara, pe teren propriu, scor 5-0, gruparea Farul Constanţa, într-un meci din etapa a 13-a a Superligii.

Rapid a aplicat o corecţie neaşteptată echipei lui Hagi şi, cu 16 puncte, este pe locul 10, în timp ce Farul se află în subsolul clasamentului, pe locul 14, cu 13 puncte.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version