Doctorul Traian Barbu, medic primar psihiatrie la Centrul de Evaluare şi Tratament al Toxicodependenţelor pentru Tineri ”Sf Stelian” din Capitală, a tras un semnal de alarmă privind consumul de droguri în rândul tinerilor din România. El a precizat că, de la 10-12 ani, unii copii încep să consume fel de fel de substanţe. Mulţi ajung la spital, după ce nu îşi mai pot procura drogurile, sau trimişi de medicul de familie, ori chiar alături de părinţi.
”Din ce în ce mai mulţi tineri sunt implicaţi în consumul de substanţe psihoactive, unele de mare risc. De multe ori ajung în Serviciul de Urgenţă, nemaireuşind să îşi procure substanţele pe care le consumă de ani şi ani de zile, alteori sunt trimişi de medicii de familie, de familie chiar, vin împreună cu familia, de multe ori, pentru a culege informaţii, pentru a vedea cum pot beneficia de tratament”, a declarat Traian Barbu, miercuri seară, la Medika TV.
Medicul a mai spus că mulţi tineri îşi găsesc în droguri liniştea sau o evadare din realitate.
”Foarte mulţi tineri care îşi găsesc liniştea, îşi găsesc până la urmă o evadare din realitate, folosind astfel de substanţe. Cauza este complexă, vorbim de motive bio-psiho-sociale şi chiar spirituale. În general copii care au dezechilibre mai mari, se agaţă de astfel de practici de consum şi îşi restrâng libertatea devenind din ce în ce mai legaţi de astfel de substanţe. Dcaă la început vorbim de un consum trecător, viaţa li se schimbă de la o zi la alta şi le este din ce în ce mai greu să se întoarcă către normalitate”, a spus Barbu.
Întrebat în cât timp ajung să devină tinerii dependenţi, medicul a explicat că în cazul drogurilor de mare risc, dependenţa intervine după doar câteva episoade de consum.
”Depinde şi de substanţa pe care o consumă. Dacă de cele mai multe ori vorbim de un consum de tutun sau substanţe mai puţin periculoase începând cu vârsta de 10-12 ani, când ne gândim la substanţe de mare risc, cum ar fi cocaina sau heroina, putem vorbi de dependenţă după câteva episoade de consum (…) Ajung să devină dependenţă, să nu mai poată trăi fără aceste substanţe pe care ajung să le consume în doze din ce în ce mai mari”, a spus Barbu.
Specialistul a transmis că familia trebuie să fie atentă la adolescent, să fie informată şi la orice modificare a comportamentului copilului să de adreseze medicilor sau psihologilor.
”În primul rând vedem că nu mai are comportamentul cu care ne-am obişnuit, lipseşte din familie, nu îşi mai face temele, de multe ori îşi găseşte refugiul în jocuri şi în viaţa virtuală (…) Sunt tot felul de mirosuri ale acestor substanţe psihoactive, de la mirosul de clor, până la mirosul de detergent sau mirosuri parfumate de diverse substanţe ciudate. La un moment dat se schimbă respiraţia copilului, miroase altfel, se simte altfel transpiraţia copilului”, a mai explicat Traian Barbu.
De asemenea, specialistul a spus că recomandarea este ca pacientul să schimbe mediul o perioadă şi să îşi dorească schimbarea.
”Recoamndăm să schimbe mediul, până se întăresc suficient de mult ca să poată lupta. Partea complicată e de a schimba comportamentul, începând de la gândire până la vorbe, fapte, obiceiuri Degeaba vrem noi ca pacientul să fie bine, dacă el se gândeşte că viaţa frumoasă e cea în care consumi. Degeaba familia e disperată şi face eforturi. De multe ori se întâmplă ca familia să facă presiune foarte mare. E important să spunem că aceste lucruri nu se rezolvă cu presiune”, a adăugat Traian Barbu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].