Medicul Alexandru Petrica, chirurg-ortoped cu experienţă de 13 ani în Spania şi cu multiple stagii de pregătire în multe alte centre de excelenţă din lume, a afirmat, marţi seară, că a revenit în ţară şi a ales să lucreze în sistemul privat pentru a putea pune în practică tot ce a învăţat în străinătate. ”Am hotărât să pun bazele unei ortopedii ca în străinătate”, a afirmat medicul, explicând că, spre deosebire de pacienţii spanioli, românii au o teamă mult mai mare de a se opera.
”Decizia de a mă întoarce acasă a fost mai mult o decizie personală. Nu are legătură atât cu activitatea mea profesională, care a fost excelentă în tot parcursul şederii mele în străinătate. E adevărat, e o tendinţă, aşa cum aţi spus şi dumneavoastră, e o tendinţă a medicilor români şi a românilor în general de a se întoarce în România”, a declarant, marţi seară, la Medika TV, Alexandru Petrica, chirurg-ortoped.
Acesta a povestit că ştia că în România nu va fi la fel de bine ca în Spania, dar a ales să revină şi să ajute şi pacienţii români.
”Eu am ales să mă întorc la greu, nu la bine. Am ştiut că mă voi întoarce la mai rău decât am lăsat în urmă în Spania şi am hotărât să mă întorc în oraşul meu şi să pun bazele unei ortopedii ca în străinătate. Şi am găsit colaborare din partea celor cu care lucrez pentru a face acest lucru. Şi asta mă motivează, pentru că în fiecare zi văd că suntem mai bine decât am fost ieri şi progresul acesta e cel mai important şi e cel care mă motivează şi pe mine, şi pe ei, şi pe pacienţi să ne caute şi să aibă încredere în ce le putem oferi”, a mai declarant medical.
Acesta afirmă că valenţa comună a pacientului român este că ”are o teamă de a se opera”.
”Mult mai mare decât pacientul spaniol, ca să fac o analogie. Există o reticenţă, o neîncredere, moştemită probabil din experienţa cu sistemul, experienţa anterioară cu sistemul de sănătate, care cred eu s-a îmbunătăţit foarte mult în ultimii ani. Deci asta ar fi una dintre ele. E teama pacientului – «Aoleu, dacă mă operez, nu o să fiu mai bine». Şi întotdeauna spun pacienţilor – «Dacă eu cred că nu pot să vă ajut să fiţi mai bine, nu vă propun operaţia». Pentru că nu are niciun sens, adică e împotriva codului medicului să facă rău unui pacient”, a mai afirmat Alexandru Petrica.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.